Mirel Rădoi și Dan Petrescu, declarații nervoase după ce FCSB a câștigat SuperLiga!/ Rădoi se consideră prost de două ori, iar Petrescu dă vina pe arbitri
Universitatea Craiova și CFR Cluj au oferit vineri seara, pe „Ion Oblemenco”, o partidă spectaculoasă, cu patru goluri, scor 2-2, în cadrul rundei a 8-a a play-off-ului SuperLigii, ediția 2024-2025.
La finalul meciului, antrenorii celor echipe s-au arătat deranjați de rezultatul final, oferind declarații nervoase, după ce FCSB a cucerit un nou titlu de campioană.
Mirel Rădoi, tehnicianul celor de la Craiova, a spus că jucătorii echipei clujene au tras de timp pe finalul partidei, apoi s-a referit și la elevii săi, cu care una lucrează la ședințele de pregătire și alta iese pe teren.
În schimb, Dan Petrescu a vorbit mai puțin de joc și mai mult de greșelile de arbitraj, petrecute inclusiv în meciul cu Universitatea Craiova. În opinia tehnicianului clujean, succesul campioanei se datorează în mare parte arbitrilor.
Mirel Rădoi: „Din păcate sunt prostul proștilor”
”Sunt nemulțumit de rezultat, dar mulțumit pe ansamblu de joc dacă scoatem anumite greșeli care ne-au și costat două goluri. Când în partidele jucate acasă îți vin CFR și FCSB să tragă de timp, mie îmi dă un motiv de bucurie și de încredere pentru sezonul viitor.
Îmi dă speranțe pentru ce se poate întâmpla în vară după ce vom face un cantonament, după ce vom avea o reconstrucție a lotului. Trebuie să înțelegem că rămânem aici doar dacă dăm mai mult, inclusiv eu. Și eu acum stau și mă gândesc, încerc în fiecare săptămână să aduc ceva nou.
Vezi echipe care reprezintă România în Europa de maniera asta și îți lasă un gust amar. Nu am ce face. Nu e calitatea mea numărul 1 de a fi echilibrat.
Va trebui de acum înainte să stau pe bancă, mă leg cu un halat ca la spitalul de nebuni și stau pe bancă concentrat.
Nu pot să mă abțin. Când vezi mizeriile astea nu poți să te abții. Din păcate sunt prostul proștilor.
Stau de multe ori și mă gândesc că dacă nu le-aș lucra mi le-aș reproșa mie și staff-ului, dar când le lucrezi și ți se întâmplă, parcă ești prost de două ori”, a spus Mirel Rădoi, citat de DigiSport.
Dan Petrescu: Toate echipele spun că sunt dezavantajate și că FCSB e singura avantajată
„Ce pot să zic? Sunt supărat. Meritam victoria, nu mi-au plăcut nici golurile primite. Primul a fost din penalty, hai să fim serioși, s-a aruncat peste portar. Toate echipele spun că sunt dezavantajate și că FCSB e singura avantajată. N-am fost băgați în seamă nici de arbitri și nici de nimeni.
colaj foto – știripesurse.ro
Am pierdut două puncte care ar fi fost importante în lupta la titlu. Sunt foarte supărat. În schimb, a făcut Mitriță 2-2. E un jucător de alt nivel, de altă categorie. A demonstrat cu golul al doilea, a luat mingea singur și a driblat patru jucători. Extraordinar!
De mult n-am mai fost așa supărat. Îmi pare rău pentru băieți, au dat tot ce au avut. Ar trebui să vadă și arbitrii faza încă o dată, să vedem dacă a fost fault (n.r. la golul de 2-2). Jucătorii s-au oprit, credeau că e fault, dar nu trebuiau să se oprească”, a declarat Dan Petrescu.
Miercuri, 14 mai, la Arad, CFR Cluj și FC Hermannstadt se întâlnesc în finala Cupa României Betano.