Prin intermediul media, Mircea Rednic le-a transmis suporterilor UTA-ei că poate pleca la vară. Tehnicanul a mai spus că este neplătit de trei luni și a ajuns să facă muncă voluntară la clubul arădean.
Rednic a primit o ofertă generoasă de clubul azer Kapaz!
„Mie îmi e greu. Nu am cerut nimic, am vrut doar stabilitate din punct de vedere financiar. Îmi doresc foarte mult să fie stabilitate.
Nu e normal să fii neplătit 3 luni, sunt de acord cu jucătorii. Intru în vestiar și dau cu pumnul în masă, iar ei zic că nu au primit salariul.

Financiar m-au convins azerii, dar mai așteptăm. Ey fac muncă voluntară aici. Cred că sunt singurul antrenor care s-a implicat. Nu am recut pe la Arad. Lumea o să mă pomenească.
Vestiarul ăsta e datorită mie. M-am implicat și sufletește și financiar, am dat și prime. Poate la Slobozia dau iar prime, e un meci foarte important”, a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei cu FC Botoșani.
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 12 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 20 de ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


