Metaloglobus București și CFR Cluj au încheiat la egalitate scor 1-1, partida din cadrul etapei a 9-a a SuperLigii, sezon regular- ediția 2025/2026.
Ambele goluri au fost înscrise din lovituri de la 11 metri, transformate de Huiban (4), respectiv Korenica (38). În minutul 45+5, Korenica a mai ratat un penalty, parat de portarul Gavrilaș.
La finalul meciului de la Clinceni, Mihai Teja – tehnicianul echipei bucureștene – s-a declarat nemulțumit de rezultatul final și arbitraj. Teja a spus că nu înțelege cine a arbitrat partida, „centralul” Moroiță sau Cătălin Popa din cabina VAR.
„Un punct de moral. Au fost momente în care am dominat, tactic am jucat foarte bine. Am avut ocaziile noastre. Noi am avut jocul mai combinativ. Băieții au arătat sacrificiu. Ne doream 3 puncte.
Suntem jos în clasament, trebuia să avem mai multe puncte. Victoria era foarte importantă. Suntem mulțumiți, am întâlnit o echipă foarte bună. Ați văzut ce lot au, deși au făcut și ei schimbări. Mă bucur pentru băieți. Putem mai mult.
Muncim mult. Am schimbat 100 de mii de sisteme. În ultimii 20 de metri trebuie să facem diferența. Trebuie să mai vină jucători. Ely Fernandes joacă bine. Ne-am mișcat destul de greu, totuși.
Dar e nevoie să facă diferența în ultimii 30 de metri. S-a văzut și în minutul 86, dacă venea cineva să o bage în poartă, câștigam meciul. Încercăm să mai aducem jucători. Mai avem vreo 2-3 jucători în probe, să-i vedem.
Nu am înțeles. L-am întrebat pe asistent cine arbitrează, VAR-ul sau arbitrul? Când se întrerupe jocul, când cere arbitrul sau VAR-ul? Și eu nu mai știu când e henț. Cine decide când își face avantaj?
Nu știi cine arbitrează acum, VAR-ul sau arbitrul. Cine e la centru trebuie să fie numărul 1. Nu vreau să vorbesc mult. Eu am două necunoscute. Arbitrul trebuie să decidă tot.

La Ely Fernandes dacă vedeți piciorul, e cu sânge. Nu a dat nici lovitură liberă. Lași jocul… Nu e rea voință. Eu mai am ceva din urmă de la meciul cu Slobozia.
Sunt niște lucruri. Te sufocă, te calcă în picioare. VAR-ul să ajute în echilibrul meciului și să fie echidistant”, a declarat Mihai Teja, la flash-interviu.
Programul Etapei a 9-a – 12 septembrie/ 15 septembrie:
Vineri, 12 septembrie
Universitatea Cluj – FC Rapid 0-0
Sâmbătă, 13 septembrie
UTA Arad – FC Argeș 3-3/ D. Barbu (35), M. Coman (44), Costache (67 – penalty) – Caio (7), Rădescu (19), Matos (28)
Metaloglobus București – CFR 1907 Cluj 1-1/ Huiban (4 – penalty) – Korenica (38)
Duminică, 14 septembrie
Ora 15.45 Oțelul Galați – FC Botoșani
Ora 18.00 Universitatea Craiova – Farul Constanța
Ora 21.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB
Luni, 15 septembrie
Ora 18.00 FC Hermannstadt – Unirea Slobozia
Ora 21.00 Petrolul Ploiești – Dinamo București
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Turul 3 – Miercuri, de la ora 17.30, sunt programate 24 de partide
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLPF – Echipa etapei a 4-a din SuperLiga – Bogdan Andone (FC Argeș), antrenorul rundei
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei a 4-a din SuperLiga României....
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 17 ore agoCupa României Betano – Turul 3 – Miercuri, de la ora 17.30, sunt programate 24 de partide
Cupa României Betano – ediția 2026/2027 – programează miercuri, 12 august, de la ora...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoSuperLiga – Vedetele etapei a 4-a – Rezultate + Clasament + Programul rundei 5
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 zile agoSuperLiga – Etapa a 4-a// Sepsi – FCSB 0-0/ Sepsi regretă remiza!/ Rezumat Video/ FCSB este pe doi, în spatele FC Argeș!
Cele două meciuri programate și jucate luni, în runda a patra din SuperLiga, au...



