U Cluj a fost învinsă de Karagumruk, scor 1-2, în prima partidă de verificare disputată în cantonamentul din Antalya.
La pauză, ocupanta ultimului loc în prima ligă a Turciei conducea cu 2-0, primul gol fiind înscris din penalty. În partea secundă a meciului, Cristiano Bergodi a schimbat modulul de joc și Șepcile roșii au redus din diferență, prin Andrei Gheorghiță (63).
Următorul amical al formației clujene va avea loc peste cinci zile, în compania echipei cehe Dukla Praga, iar al treilea se va disputa în 12 ianuarie, contra Widzew Łódź (Polonia).
Până la reîntoarcerea echipei, programată pentru ziua de 13 ianaurie, staff-ul executiv-administrativ al U Cluj intenționează să rezolve transferul definitiv al fundașului Andrei Coubiș (22 de ani) de la AC Milan, care în acest sezon s-a aflat sub formă de împrumut în curtea Sampdoriei Genova.
Potrivit jurnalistului Nicolò Schira, prin intermediul profilului său pe rețeaua de socializare X.com, „Universitatea Cluj a intensificat contactele pentru a-l aduce în România pe jucătorul născut în 2003, considerându-l un candidat ideal pentru a întări defensiva„.
U Cluj (prima repriză): Lefter – Chinteș, Cristea, van der Werff, Silva – Drammeh, Murgia, Fabry – Macalou, Trică, Postolachi

Foto – fcucluj.ro
U Cluj (repriza a doua): Lefter (Coșa, 75) – Mikanovic, Cisse, Toșca, Simion – Bic, Codrea, Nistor – Gheorghiță, Lukic, El Sawy
Mercato Iarnă 2026 – Echipele din SuperLiga au început să perfecteze primele transferuri
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 14 minute agoOficial// Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), convocat de urgență la naționala României
Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) a fost convocat de urgență la naționala României pentru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoAurelian Chițu, fericit și încrezător după Hermannstadt – FC Botoșani 3-0: „Avem șanse mari să ne salvăm direct”
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-0, într-un meci disputat duminică seara,...
By Ultras24 -
Handbal
/ 9 ore agoHandbal masculin// România a ratat calificarea la C.M.: ne-a bătut Turcia, la Buzău!
România a ratat calificarea la ultimul baraj pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17/ Rezultatele partidelor jucate în etapa 8/ La Tineret – play-off, FC Bacău a spulberat-o pe U Cluj, iar UTA a blocat-o pe Farul!/ Rezultate surprinzătoare și în competiția U17
În play-off-ul Ligii de Tineret, Farul Constanța și U Cluj, primele două clasate, au...
By Ultras24



