Andrea Mandorlini și-a încheiat socoteile cu CFR marți seara, după cum a declarat tehnicianul pentru media italiană. Așa se explică întârzierea instalării lui Adrian Mutu pe banca grupării din cartierul clujean Gruia.
”Aseară am rezolvat târziu. Ne-am luat la revedere foarte calm. Acum o săptămână au ieșit anumite zvonuri, dar nu am fost demis. Am lăsat echipa pe locul doi și uite că am fost și noi primii.
Și apoi în România mai este și play-off-ul. Îmi pare rău, dar așa a mers. Era timpul să ne despărțim. Așteptările clubului erau altele, chiar dacă echipa era nouă.

Mi-aș fi dorit mai mult timp, dar până la urma asta e mereu problema. Totuși, am lăsat echipa pe locul doi și cu siguranță nu pe ultimul. E ceva amărăciune pentru că lucrurile nu au mers bine pentru noi.
Totul face parte din joc și cu siguranță vreau să încep din nou imediat.”, a declarat Andrea Mandorlini, potrivit tuttomercatoweb.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 12 ore agoNews Alert// CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri!
FIFA a ridicat interdicția la transferuri impusă CFR Cluj, iar clubul clujean îi poate...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoOficial// CFR Cluj a anunțat transferul unui mijlocaș central, deși nu-i poate legitima pe ceilalți 8 jucători aduși!
CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoNews Alert – Modificările la Legea 4, promulgate de Nicușor Dan și publicate în Monitorul Oficial – Acestea devin aplicabile din etapa a doua a SuperLigii
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a treia a SuperLigii, sezon 2026/2027,...
By Ultras24



