Trei cluburi din Liga 3 consideră că demersul Direcției Juridice din cadrul Federației Române de Fotbal de a permite așa-zisa promovare a AFC ASA Târgu Mureș (n.red. club de drept privat) din Liga a IV-a în Liga 2, în urma cedării locului și unor jucători de către Unirea Ungheni (Liga 2), este profund ilegal – raportat la R.O.A.F – și imoral, raportat la BUN SIMȚ!
În luna mai a acestui an, Primăria municipiului Ungheni a votat cedarea definitivă și gratuită „a activității sportive, locului de participare în competiții și tuturor drepturilor federative sportive” celor de la AFC ASA Târgu Mureș.
Clubul din municipiul Târgu Mureș a fost înființat în 2021, este de drept privat, și nu are nicio legătură cu Aociația Sportivă Ardealul 2013 Târgu Mureș, intrat în faliment în 2018.
Timp de 5 zile de la comunicarea hotărării (n.red. 12 iulie a.c.), „partenerele de competiție sau orice persoană interesată pot ataca rezoluția la Comisia de Disciplină și Etică”, iar acest lucru s-a și întâmplat!
Luni, 14 iulie, conducerea ACS Speed Academy Pitești (Liga 3) a depus la secretariatul Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF o contestație împotriva acestei PROMOVĂRI decisă de Direcția Juridică – parte din forul condus de Răzvan Burleanu!
Iar azi, 15 iulie, demersul clubului piteștean a primit susținere din partea altor două cluburi, tot din Liga 3: CS Păulșeti (Prahova) și Vulturii Fărcășești (Gorj).
Oficialii ACS Speed Academy Pitești sunt convocați la ședința Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, programată miercuri, 16 iulie, pentru a fi analizată contestația depusă, informează gsp.ro.

La depunerea contestației fiecare club a achitat suma de 500 de lei!
Dacă aceste contestații vor fi respinse de Comisia de Disciplină și Etică, decizia dată de Direcția Juridică a FRF va fi analizată și supusă votului în următoarea ședință a Comitetului Executiv al FRF.
ATENȚIE – ÎNCĂLCARE FLAGRANTĂ a ROAF!
Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) specifică faptul că „este interzisă modificarea formei juridice, a structurii unui club sau orice operațiune care are ca scop transmiterea/ dobândirea dreptului de participare în competiții sau/și facilitarea obținerii licenței”.
- Constituie modificări ale formei juridice sau ale structurii unor cluburi ori operațiuni care sunt interzise [inclusiv] cesiunea dreptului de participare făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuitAceste modificări sau operațiuni sunt interzise numai în măsura în care sunt făcute în detrimentul integrității competiției sportive și numai dacă au ca scop obținerea dreptului de participare în competiții sau/și a licenței.
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficila// Corvinul s-a despărțit de Pedro Albino, iar la Oțelul s-a întors Miguel Silva
Corvinul Hunedoara – locul 9, 5 puncte, după patru etape disputate în SuperLiga –...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoMarius Șumudică rămâne să-și dea cu părerea la Fanatik!
Tehnicianul Marius Șumudică nu mai ajunge la CFR Cluj, după ce în urmă cu...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 24 de ore agoLPF – Echipa etapei a 4-a din SuperLiga – Bogdan Andone (FC Argeș), antrenorul rundei
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei a 4-a din SuperLiga României....
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 24 de ore agoCupa României Betano – Turul 3 – Miercuri sunt programate 24 de partide/ SC Popești Leordeni a surclasat-o pe CS Dinamo!/ CSC Șelimbăr – victorie la „masa verde”! / CSM Tg. Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea (20.00)/ Celelalte 21 de meciuri încep la ora 17.30!
Cupa României Betano – ediția 2026/2027 – programează miercuri, 12 august, într-o singură manșă,...
By Ultras24



