FC Botoșani a pierdut partida cu Unirea Slobozia, scor 0-1, disputată ieri, la Clinceni, în cadrul etapei cu numărul 15 a SuperLigii. În urma acestui eșec, echipa pregătiră de Liviu Ciobotariu a rămas cu 12 puncte și ocupă ultimul loc.
La finalul partidei, tehnicianul echipei din nordul Moldovei a spus că în mercato-ul de iarnă se impun cinci transferuri. Astfel, Ciobotariu i-a cerut patronului Valeriu Iftime să pregătească banii necesari pentru perfectarea achzițiilor: doi atacanţi, un fundaş şi un mijlocaş central!
„Nu am făcut un joc rău, dar rezultatul este cel care contează. Am avut situaţii, dar nu le-am fructificat. A doua repriză am controlat jocul, dar nu am reuşit să marcăm. Este clar că Slobozia este o echipă forate bună şi ne-au pus în dificultate. Este o situaţia dificilă, suntem la a treia înfrângere consecutivă, nu lucru care ne apasă foarte tare. Nu mai spun că suntem pe ultima poziţie în clasament.
Este o criză de rezultate, o lipsă de formă a jucătorilor, dar trebuie să schimb ceva, pentru că lucrurile nu sunt în regulă.

Liviu Ciobotariu – foto facebook – FCBotoșani
Nici noi nu am avut situaţi clare, dar am controlat jocul. Nu am reuşit să aducem mingea în faţa porţii. Rezultatul este primordial, asta mă deranjează cel mai mult. Nu este OK.
Cei doi atacanţi, care în 13 meciuri, Chică-Roşă a marcat un gol, iar Enzo Lopez un gol. Le-am dat şanse, dar nu marchează, aici este problema noastră.

Enzo Lopez – foto facebook – FCBotoșani
Trebuie să recunoaştem! Ne mai trebuie jucători, cel puţin cinci, doi atacanţi, un fundaş şi un mijlocaş central”, a declarat Liviu Ciobotariu.
Cupa României 2026/2027
Cupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24




