Liga 3 – Rezultatele și marcatorii partidelor etapei a 15-a/ Dorin Goian s-a despărțit de Cetatea 1932 Suceava/ Minaur Baia Mare a pierdut primul loc!/ Vezi și clasamentele celor 8 Serii
Liga 3 a programat vineri și sămbătă, 28-29 noiembrie, un număr de 46 de partide în cadrul etapei a 15-a, antepenultima din acest an. Duminică, de la ora 14.00, în Seria 3, se va disputa ultimul meci al rundei, între progresul Mogoșoaia și FC Pucioasa.
Cetatea 1932 Suceava a fost părăsită de antrenorul Dorin Goian, imediat după înfrângerea suferită în fața FC Bacău 2, scor 0-3. Conducerea clubului a transmis un comunicat în urma demisiei tehnicianului!
”COMUNICAT OFICIAL
Investitorii Clubului de Fotbal CETATEA 1932 SUCEAVA
Clubul Cetatea 1932 Suceava traversează în aceste zile un moment important, marcat de plecarea antrenorului Dorin Goian. Îi mulțumim pentru întreaga activitate depusă la Suceava și pentru profesionalismul de care a dat dovadă în perioada în care a condus echipa. Decizia îi aparține și a fost respectată în mod firesc, așa cum se întâmplă într-un mediu sportiv responsabil.
Acest episod nu schimbă însă direcția clubului și nu afectează în niciun fel viziunea pe termen lung. Proiectul Cetatea 1932 Suceava nu a fost construit în jurul unei singure persoane, ci în jurul unei idei solide: aceea că Suceava merită un proiect sportiv stabil, serios și capabil să crească în mod sănătos. Este un proiect al comunității, al celor care cred în revenirea fotbalului sucevean și al investitorilor care au decis să îl susțină consecvent.
În ciuda provocărilor inerente oricărui început, clubul rămâne pe drumul asumat încă de la formare. Toți investitorii își reafirmă public angajamentul pentru continuitate, echilibru administrativ și susținerea echipei în mod profesionist. Stabilitatea financiară și organizatorică a clubului este garantată, iar procesul tehnic va continua fără ezitare, astfel încât echipa să își păstreze ritmul și direcția.
Cetatea 1932 Suceava a pornit la drum cu un obiectiv clar: construirea unei structuri solide capabile să urce, etapă cu etapă, până în Liga I. Nu am prezentat acest traseu ca fiind unul facil, nu am căutat scurtături și nu am alimentat iluzia că performanța se poate obține peste noapte. Am transmis de la bun început că drumul va fi lung, dar că destinația este aceeași — Liga I, construită prin seriozitate, disciplină și continuitate.
În fața suporterilor, a comunității locale și a tuturor celor care privesc cu interes evoluția clubului, dorim să transmitem un mesaj limpede: proiectul nu se oprește. Echipa nu se clatină. Direcția nu se schimbă. Cetatea 1932 Suceava merge înainte cu același angajament, cu aceeași determinare și cu aceeași credință că fotbalul sucevean are viitor dacă este sprijinit de oameni responsabili și dedicați.
Suceava merită o echipă stabilă. Merită un club care să inspire încredere și să arate că se poate construi durabil. Merită un fotbal care să crească prin muncă și prin respect față de oraș. Vom continua să investim, să susținem și să dezvoltăm acest proiect exact în direcția în care l-am început: spre performanță, spre progres și, în final, spre Liga I.
FC Bacău 2 – Cetatea 1932 Suceava 3-0/ G. Păun (42), B. Ribiță (51), C. Perniu (56)
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Gheorgheni 2-1
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
CSM Vaslui – ACS USV Iași 7-1/ M. Epure (6), D. Grigore (13, 18), E. Ponea (24, 40), G. Batchabi (31 – penalty), Alex Militaru (38) – E. Sandu (27)
Bucovina Rădăuți – Viitorul Onești 2-2
Știința Miroslava – Aerostar Bacău 3-2/ A. Hergheligiu (34 – penalty, 76 – penalty), R. Niamțu (90+4) – Alex Băisan (17), D. Pantelei (42)
FC Șoimii Gura Humorului – CSM Adjud 4-0/ L. Fulop (5, 41, 44), Ș. Mihalciuc (84)
CLASAMENT – SERIA 1 – ETAPA 15
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
FC Şoimii G.H.
15
13
1
1
42-4
38
40
2
Cetatea Suceava
15
9
2
4
35-18
17
29
3
Viitorul Onești
15
6
5
4
20-15
5
23
4
tiinţa Miroslava
15
7
2
6
20-26
-6
23
5
Odorheiu Secuiesc
15
6
4
5
24-20
4
22
6
CSM Vaslui
15
6
4
5
22-18
4
22
7
Aerostar Bacău
15
6
4
5
22-27
-5
22
8
Bucovina Rădăuţi
15
6
2
7
22-19
3
20
9
ACS USV Iaşi
15
5
3
7
17-30
-13
18
10
CSM Adjud
15
4
3
8
10-19
-9
15
11
CS Gheorgheni
15
4
2
9
18-31
-13
14
12
FC Bacău 2
15
2
0
13
16-41
-25
6
SERIA 2
Vineri, 28 noiembrie, ora 14.00
Oțelul Galați 2 – CS Victoria Traian 1-5
Dacia Unirea Brăila – CS Blejoi 2-4
Petrolul Ploiești – CSM Râmnicu Sărat 6-1/ A. Dima (41, 54), C. Tănase (49 – autogol), Hermann (51), Alex Petre (58), M. Constantinescu (69) – M. Socol (74)
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
CS Păulești – CSO Plopeni 1-1
ACS Târgu Secuiesc – Sepsi Sfântu Gheorghe 3-0/ I. Nechita (20, 23), N. Barta (50)
Unirea Braniștea – Sporting Liești 1-0/ D. Cireș (90+3)
CLASAMENT – SERIA 2 – ETAPA 15
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Sporting Lieşti
15
11
1
3
40-21
19
34
2
Târgu Secuiesc
15
10
3
2
34-12
22
33
3
CS Păuleşti
15
9
3
3
31-11
20
30
4
CS Blejoi
15
8
2
5
36-21
15
26
5
Unirea Braniştea
15
8
2
5
37-28
9
23
6
Sepsi 2
15
7
2
6
30-24
6
23
7
CSO Plopeni
15
7
2
6
22-22
0
23
8
Victoria Traian
15
7
1
7
27-33
-6
22
9
Petrolul 2
15
6
0
9
31-28
3
18
10
Dacia Brăila
15
3
2
10
21-42
-21
11
11
Oţelul Galaţi 2
15
2
2
11
15-53
-38
8
12
CSM Rm. Sărat
15
2
0
13
20-49
-29
6
Comisia de Disciplină – Unirea Braniștea, meci pierdut la „masa verde” (0-3) și penalizată cu 3 puncte!
SERIA 3
Vineri, 28 noiembrie, ora 14.00
FC Voluntari 2 – Axiopolis Cernavodă 0-0
Înainte Modelul – Gloria Băneasa 7-2
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
Dunărea Călărași – CS Agigea 5-0/ M. Năstase (27 – penalty, 35), D. Mucuță (48, 85), N. Câinaru (77)
Recolta Gh. Doja – FCSB 2 2-4
Progresul Fundulea – SC Popești-Leordeni 2-3
Dinamo 1948 2 – Agricola Borcea 0-1/ A. Vasilescu (51)
CLASAMENT – SERIA 3 – ETAPA 15
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Înainte Modelu
15
11
1
3
39-17
22
34
2
Popeşti-Leordeni
15
9
5
1
35-12
23
32
3
Agricola Borcea
15
10
2
3
36-22
14
32
4
Progresul Fundulea
15
9
1
5
27-15
12
28
5
FCSB 2
15
8
2
5
34-23
11
26
6
Dunărea Călăraşi
15
7
4
4
25-19
6
25
7
Gloria Băneasa
15
7
1
7
34-32
2
22
8
Axiopolis
15
5
1
9
22-32
-10
16
9
Recolta Gh. Doja
15
5
0
10
21-32
-11
15
10
CS Agigea
15
3
2
10
14-40
-26
11
11
Dinamo 1948 2
15
3
1
11
19-36
-17
10
12
FC Voluntari 2
15
2
2
11
15-41
-26
8
SERIA 4
Vineri, 28 noiembrie, ora 14.00
CSL Ștefăneștii de Jos – Flacăra Moreni 2-3
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
CSM Săcele – Olimpic Zărnești 3-4
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – Urban Titu 4-1
CSO Băicoi – Kids Tâmpa Brașov 4-1/ G. Dumitrașcu (3, 64), D. Brăilă (6), A. Stan (82) – Andrei Moldovan (42)
Voința Crevedia – Tricolorul Breaza 1-0/ D. Preda (4)
Duminică, 30 noiembrie, ora 14.00
Progresul Mogoșoaia – FC Pucioasa 3-2
CLASAMENT – SERIA 4 – ETAPA 15
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
Flacăra Moreni
15
13
1
1
43-14
29
40
2
Ştefăneştii de Jos
15
10
3
2
35-20
15
33
3
Olimpic Zărneşti
15
9
4
2
42-23
19
31
4
CSO Băicoi
15
6
6
3
23-20
3
24
5
Urban Titu
15
6
4
5
25-22
3
22
6
CSO Teleajenul
15
5
5
5
18-21
-3
20
7
CSM Săcele
15
5
3
7
23-28
-5
18
8
Progresul Mogoşoaia
15
5
2
8
23-24
-1
17
9
Tricolorul Breaza
15
4
3
8
17-30
-13
15
10
Voința Crevedia
15
3
2
10
10-24
-14
11
11
Kids Tâmpa BV.
15
3
2
10
13-30
-17
11
12
FC Pucioasa
15
3
1
11
15-31
-16
10
Comisia de Disciplină – CSO Teleajenul Vălenii de Muncte – meci pierdut la „masa verde”, cu 0-3!
SERIA 5
Vineri, 28 noiembrie, ora 14.00
LPS HD Clinceni – CSL Nanov 5-1
ACSO Filiași – Cetatea Turnu Măgurele 1-1/ E. Dina (90+1) – D. Matei (59)
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
Progresul Spartac – Academica Balș 0-1/ C. Dinu (79)
Universitatea Craiova 2 – CSM Alexandria 3-2/ D. Muntean (48, 78), D. Fălcușan (59) – C. Costea (51), M. Cristea (69)
Dunărea Giurgiu – Oltul Curtișoara 1-2
ACS Axi Arenă a stat.
CLASAMENT – SERIA 5 – ETAPA 15
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
CSU Craiova 2
14
9
4
1
24-13
11
31
2
L.P.S. H.D. Clinceni
14
8
3
3
33-14
19
27
3
Cetatea T. Măgurele
13
7
6
0
22-11
11
27
4
Oltul Curtişoara
14
8
1
5
25-21
4
25
5
CSM Alexandria
14
7
3
4
25-15
10
24
6
Academica Balș
13
7
3
3
22-16
6
24
7
Progresul Spartac
14
6
1
7
21-20
1
19
8
Dunărea Giurgiu
14
3
2
9
10-28
-18
11
9
ACS Axi Arena
13
3
1
9
13-23
-10
10
10
ACSO Filiaşi
13
2
1
10
9-21
-12
7
11
CSL Nanov
14
2
1
11
8-30
-22
7
FCU 1948 Craiova a fost sancţionată cu 144 puncte conform deciziilor Comisiei de Disciplină şi Etică.
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – Unirea Tășnad 1-2
Lotul Băile Felix – ACS Sticla Arieșul Turda 3-0
Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 14.00
CSM Sighetu Marmației – Sănătatea Cluj 0-1
Minaur Baia Mare – Crișul Sântandrei 1-4/ S. Gondor (33 – autogol) – V. Costea (22, 57), D. Rusu (30), R. Popescu (39)
Olimpia MCMXXI Satu Mare – SCM Zalău 2-5/ M. Tyreese (14), D. Jaylen (69) – N. Brîncoveanu (3), V. Danale (9), F. Pop (19), A. Llullaku (24 – penalty), S. Pop (45)