ASA Târgu Mureș a învins-o fără prea mare efort pe Gloria Bistrița, scor 3-0, în ultima partidă a rundei a 9-a a Ligii 2, sezon regular- ediția 2025/2026.
Golurile echipei pregătite de ploieșteanul Eusebiu Tudor au fost înscrise de Măgerușan (18 – penalty), Ekollo (45+1) și Zukanovic (70).
În urma acestui succes, ASA a urcat pe locul 4 în clasamentul eșalonului secund, cu 19 puncte!
De partea cealaltă, Gloria s-a prezentat la Târgu Mureș ca o echipă dezarticulată, comunicarea între cele trei compartimente fiind inexistentă, de aici rezultând un joc la întâmplare, bazat exclusiv pe acțiuni individuale, cu realizări episodice. Bistrițenii au încheiat etapa pe poziția a 19-a, cu 6 puncte.
foto – ultras24.ro – captură video – Digi sport TV
Liga 2 își va relua activitatea vinerea viitoare, în 17 octombrie, când la Iași este programat primul meci al etapei a 10-a, cel dintre Politehnica și CS Dinamo, de la ora 17.30. ASA Tg. Mureș va juca sâmbătă, de la ora 11.00, la și cu Voluntari, iar Gloria Bistrița va primi vizita Chindiei Târgoviște.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+3 – Final de partidă.
Minutul 76 – Gazdele și-au epuizat schimbările și se îndreaptă spre un succes confortabil.
Minutul 71 – Nicolae Grigore, tehnicianul Gloriei, efectuează trei schimbări. Cam târziu și cam degeaba! Vezi caseta tehnică.
foto – ultras24.ro – captură video – Digi sport TV
Minutul 70 – GOOOLL ASA – Zukanovic înscrie cu un șut din interiorul careului, după ce Ieșeanu a alunecat, iar goalkeeper-ul Avram a scăpat mingea pe sub el!
Minutul 56 – Fundașul central Ieșeanu luftează la 30 de metri de propria poartă, Zukanovic intră în posesia banolui, îl servește pe Măgerușan, dar șutul atacntului este blocat!
Minutul 50 – Atacurile Gloriei Bistrița sunt lente și dezorganizate!