Pe o ploaie torențială și un gazon îmbibat de apă, cu bălți pe întreaga suprafață a terenului de joc, FC Voluntari a învins FC Bihor, scor 2-1, în runda 7 a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, sezon 2025/26.
Din nefericire, doi jucători au ajuns în grija echipajelor de pe ambulanță!
În minutul 53, Andrei Iancu (FC Bihor) a părăsit terenul vizibil comoționat și a fost condus la ambulanță de cei doi membri ai echipei medicale.
Partida s-a încheiat cu accidentarea gravă a fundașului Alexandru Gîț (FC Voluntari). În ultimul minut regulamentar, Nicolae Gunie (FC Bihor) a avut o intrare asupra lui Alexandru Gîț, care s-a prăbușit instant pe gazon.
Jucătorul oaspeților a fost eliminat. După 9 minute, ambulanța a părăsit terenul împinsă de jucătorii ambelor echipe!
Din primele informații, Gîț (27 de ani) a suferit o dublă fractură de tibie și peroneu!
După acest rezultat, FC Voluntari a urcat, provizoriul, pe locul 2, direct promovabil, cu 58 de puncte, cu un punct peste Sepsi Sfântu Gheorghe, iar FC Bihor a rămas cu 45 de puncte și nu poate pierde locul 5, Chindia Târgoviște fiind la 6 puncte distanță.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+11 – Final de trist de partidă!
Minutul 90+9 – Ambulanța părăsește terenul împinsă din spate de jucătorii ambelor echipe! Meciul a fost întrerupt timp de nouă minute, timp în care medicii au încercat să stabilizeze piciorul fotbalistului grav accidentat.
Minutul 90+1 – Din cauza terenului îmbibat de apă, ambulanța este împinsă din spate de jucători pentru a ajunge la Alexandru Gîț! Imagini incredibile!
Minutul 90 – Nicolae Gunie șutează în balonul aflat în careul Voluntariului și apoi are i intrare asupra lui Alexandru Gîț. Arbitrul Adrian Cojocaru fluieră fault în atac, dar Gîț nu se poate ridica de la pământ, iar jucătorii observă faptul că Gîț are piciorul rupt. Cojocaru îi arată direct cartonașul roșu lui Nicolae Gunie și solicită intervenția ambulanței!

Minutul 86 – GOOOLL FC VOLUNTARI – Fundașul central Radu Crișan înscrie din interiorul careului mic, în urma unui corner executat de pe partea dreaptă!

Minutul 83 – Cadar are un reflex uluitor la lovitura de cap expediată de Radu Crișan, din 8 metri, reușind să oprească balonul în drumul spre poartă. Ilfovenii s-au dezlănțuit în cautarea golului doi, iar orădenii par epuizați!
Minutul 65 – Plouă mai tare decât în prima repriză!
Minutul 60 – Voluntari încearcă să reintre în meci și Babic înscrie cu capul, dintr-o centrare venită din flancul drept, dar se afla într-o poziție mare de offside și golul este anulat!
Minutul 53 – GOOOLL FC BIHOR – Bogdan Vătăjelu îl fentează pe Remus Guțea și, din zona careului mare, trimite puternic, cu piciorul drept, pe jos, balonul oprindu-se în poarta apărată de Maxim.
Minutul 50 – Adrian Iancu părăsește terenul vizibil comoționat și este condus la ambulanță de cei doi membri ai echipei medicale!

captură video Digi Sport TV
Minutul 47 – GOOOLL FC VOLUNTARI – Mihai Roman este la locul și momentul potrivit pentru a trimite mingea în poarta oaspeților.
Minutul 46 – S-a reluat meciul de fotbal/polo!
Minutul 45+1 – Arbitrul Adrian Cojocaru trimite echipele la vestiare.
Minutul 43 – Ocazie imensă FC Voluntari! Remus Guțea nu este în stare să trimită mingea în poarta Bihorului, din interiorul careului. Portarul Cadar a ieșit bine la o minge aruncată în față, dar a degajat prost, în picioarele jucătorului ilfovean.
Minutul 37 – Remus Guțea preia în interiorul careului, dar șutul într-un adversar poziționat pe linia careului mic.
Minutul 25 – Terenul devine tot mai greu, plouă la fel de tare, iar jucătorii înceracă să se adapteze condițiilor. Pasele pe jos au devenit tot mai riscante, existând posibilitatea ca mingea să nu mai ajungă la destinatar.
Minutul 20 – Vătăjelu și Ioan Filip sunt avertizați cu cartonașul galben.
Minutul 15 – Portarul Cadar are o intervenție hazardată înafara careului asupra lui Babic, însă arbitrul Viorel Cojocaru consideră că acesta a jucat balonul!
Minutul 11 – Gol anulat orădenilor! Cocian centrează din corner la prima bară, Crișan deviază către propria poartă și mingea trece printre picioarele goalkeeper-ului Maxim. Asistentul Marius Cristian Marchidanu ridică fanionul, susținând că balonul centrat de Cocian a depășit în aer, cu toată cirumferința, linia de fund în drumul spre careul gazdelor.

captură video Digi Sport TV
Minutul 10 – Ocazie FC Bihor! Mijlocașul central Moussinga trimite din afara careului, însă portarul Maxim respinge în corner.
Minutul 1 – Plouă torențial și terenul mustește de apă. A început partida de pe arena „Anghel Iordănescu” – Voluntari!
FC VOLUNTARI vs. FC BIHOR 2-1
Au marcat: Mihai Roman (47), Radu Crișan (86) – Bogdan Vătăjelu (53)
FC Voluntari: Al. Maxim – Gîț (90+10, D. Toma), R. Crișan, Onișa, Șuteu – I. Gheorghe, Cvek – D. Andrei (64, Tolea), Babic, Guțea (75, Vencu) – Mihai Roman (75, Schieb)
Rezerve: Chioveanu – Dan. Toma, Merloi, M. Ștefan, Tolea, Schieb, Rob. Petculescu, Haită, Vencu
Antrenor: Florin Pîrvu
FC Bihor: Cadar – Ad. Iancu (53, S. Cucu) , I. Filip, A. Popa, Vătăjelu – T. Călin, Moussinga (75, Moussinga) – Tescan, Cocian (64, Gunie), Gal-Andrezly – Boiciuc (64, Chirițoiu)
Rezerve: Cutean – S. Cucu, S. Șerban, Andr. Gal, Kereki, Den. Sala, Enceanu, Gunie, A. Chirițoiu
Antrenor: Erik Lincar (suspendat)
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru/ Asistenți: Marius Cristian Marchidanu și Alexandru Filip/ Rezervă: Nicolae Breoi
Liga 2 – Programul și Rezultatele Etapei 7 – Play-off
Joi, 30 aprilie, ora 19.00
FC Voluntari – FC Bihor Oradea 2-1/M ihai Roman (47), Radu Crișan (86) – Bogdan Vătăjelu (53)
Vineri, 1 mai, ora 17.30
Chindia Târgoviște – Steaua București
Sâmbătă, 2 mai, ora 12.30
Sepsi Sfântu Gheorghe – Corvinul Hunedoara
Liga 2 – Programul Etapei 8 (intermediară) – Play-off
Marți, 5 mai, ora 17.30
FC Bihor Oradea – Chindia Târgoviște
Miercuri, 6 mai, ora 18.30
Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
Joi, 7 mai, ora 19.00
Steaua București – Sepsi Sfăntu Gheorghe
Liga 2 – Programul Etapei 6 (penultima) – Play-out – Seria A
Sâmbătă, 2 mai, ora 11.00
Politehnica Iași – Gloria Bistrița
Metalul Buzău – CSM Slatina
ASA Tg. Mureș – Ceahlăul Piatra Neamț
AFC Câmpulung-Muscel – CS Dinamo București
Clasament – Play-out – Seria A – Etapa 6
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Metalul Buzău | 5 | 5 | 0 | 0 | 12-3 | 9 | 47 |
| 2 | ASA Tg.Mureş | 5 | 2 | 2 | 1 | 9-6 | 3 | 45 |
| 3 | Poli Iaşi | 5 | 3 | 0 | 2 | 5-3 | 2 | 40 |
| 4 | CSM Slatina | 5 | 3 | 2 | 0 | 9-3 | 6 | 37 |
| 5 | Gloria Bistrița | 5 | 1 | 1 | 3 | 5-6 | -1 | 30 |
| 6 | CS Dinamo | 5 | 2 | 0 | 3 | 7-7 | 0 | 22 |
| 7 | Ceahlăul P.N. | 5 | 0 | 2 | 3 | 4-12 | -8 | 20 |
| 8 | AFC Câmpulung | 5 | 0 | 1 | 4 | 4-15 | -11 | 11 |
Liga 2 – Programul Etapei 7 (ultima) – Play-out – Seria A
CS Dinamo București – ASA Tg. Mureș
Ceahlăul Piatra Neam – Metalul Buzău
CSM Slatina – Politehnica Iași
Gloria Bistrița – AFC Câmpulung-Muscel
Liga 2 – Programul Etapei 6 (penultima) – Play-out – Seria B
CS Afumați – Concordia Chiajna
FC Bacău – CSC Dumbrăvița
ACSM Reșița – CSC 1599 Șelimbăr
Olimpia Satu Mare – CS Tunari
Clasament – Play-out – Seria B – Etapa 6
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FC Bacău | 5 | 3 | 0 | 2 | 8-6 | 2 | 42 |
| 2 | ACSM Reşiţa | 5 | 2 | 1 | 2 | 5-5 | 0 | 40 |
| 3 | CS Afumaţi | 5 | 2 | 1 | 2 | 8-5 | 3 | 37 |
| 4 | Concordia Chiajna | 5 | 3 | 1 | 1 | 7-5 | 2 | 37 |
| 5 | CSC Dumbrăviţa | 5 | 1 | 1 | 3 | 5-6 | -1 | 29 |
| 6 | CSC Şelimbăr | 5 | 1 | 1 | 3 | 2-8 | -6 | 24 |
| 7 | Olimpia Satu Mare | 5 | 3 | 0 | 2 | 10-7 | 3 | 23 |
| 8 | CS Tunari | 5 | 2 | 1 | 2 | 5-8 | -3 | 23 |
Liga 2 – Programul Etapei 7 (ultima) – Play-out – Seria B
CS Tunari – ACSM Reșița
CSC 1599 Șelimbăr – FC Bacău
CSC Dumbrăvița – CS Afumați
Concordia Chiajna – Olimpia Satu Mare
Clasamente realizate de site-ul Hailfaotbal.ro/ FRF.ro
Vă așteptăm și pe pagina de Facebook – ultras24.ro
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 56 de minute agoLiga 2 – Imagini incredibile (Video) la finalul meciului Voluntari vs. FC Bihor 2-1!/ Accidentare gravă suferită de Alexandru Gîț (fractură de tibie și peroneu)!/ Din cauza apei de pe teren, ambulanța a fost împinsă de jucători!
Pe o ploaie torențială și un gazon îmbibat de apă, cu bălți pe întreaga...
-
Echipe Nationale
/ 4 ore agoTorneo delle Nazioni U15 – România pierde cu Italia și va juca cu China, pentru locurile 7-8!
Reprezentativa U15 a României, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2011, a...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoNews Alert// FRF a anunțat numele echipelor care au primit licența de Europa: 5 din play-off, 4 din play-out!
Un număr de 9 echipe din SuperLiga României au primit licența de Europa. În...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoOficial// FC Argeș, refuzată la export!/ Motivele pentru care piteșenii nu au primit licența de Europa!
FC Argeș, ocupanta locului 6 în play-off-ul SuperLigii, cu 30 de puncte, nu a...
By Bogdan Badiu




