Partida de la Cisnădie, dintre CSC 1599 Șelimbăr și Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-2, a deschis runda a 4-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 202025-2026. Golurile echipei covăsnene, la primul succes în această ediție de campionat, au fost marcate de Dobroslavevici (17) și Oberlin (75).
Sâmbătă, de la ora 11.00, s-au disputat opt partide, iar de la ora 13.00 a început duelul dintre FC Voluntari vs. Poli Iași.
AFC Câmpulung Muscel a învins-o pe FC Bihor, scor 2-1, după ce orădenii au deschis scorul în secunda 55, prin „veteranul” Ioan Filip. Muscelenii au restabilit egalitatea în minutul 30, autor Eric Nistor. Repriza a doua a debutat la fel de furtunos ca prima, cu golul înscris de același muscelean Eric Nistor. Cum jucătorii lui Erik Lincar nu au mai reușit să înscrie, AFC Câmpulung Muscel a bifat prima victorie stagională.
La Bistrița, Gloria și CS Tunari au încheiat la egalitate, scor 2-2. Bistrițenii au revenit de la 0-1, prin golurile marcate de Chiorean și Vali Alexandru, însă Dragu a marcat pentru oaspeți în al 5-lea minut adițional. CS Tunari a evoluat în inferioritate numerică din minutul 90!
Săptămâna viitoare s-ar putea să asistăm la demiterea lui Claudiu Niculescu de pe banca tehnică a CSM Slatina, învinsă, pe propriul teren, de CS Afumați, cu 2-0!
Corvinul Hunedoara s-a impus, la limită, pe terenul Metalul Buzău, scor 1-0, prin reușita lui Alexandru Buziuc (85). În minutul 57, hunedoreanul Antonio Bradu a ratat o lovitură de la 11 metri.
Partidă dramatică în Banat, cu 5 goluri, între CSC Dumbrăvița și ASA Tg Mureș, scor 2-3. Gazdele au deschis scorul în minutul 7, însă oaspeții au marcat de două ori până la pauză. Pădurariu a restabilit egalitatea în minutul 75 și partida se îndrepta spre un rezultat de egalitate, dar Brașoveanu, de la gazde, a comis un fault în suprafața de pedeapsă și Măgerușan a transformat penalty-ul, în 90+5!
În Ghencea, Bogdan Chipirliu și Ștefan Pacionel au contribuit decisv la remontada Stelei în confruntarea cu ACSM Reșița, scor 2-1. La pauză, Reșița conducea prin golul înscris de N. Modan și avea superioritate numerică, Iorga fiind eliminat pentru cumulul de cartonașe galbene.
Ceahlăul Piatra Neam s-a împăcat cu suporterii, după victoria repurtată contra CS Dinamo București, scor 3-0.
Fără victorie a rămas după această rundă și FC Bacău, care a remizat, pe propriul teren, cu Chiajna lui Nicolae Dică, scor 1-1.
În ultimul meci al zilei, FC voluntari și Politehnica iași au remizat, scor 0-0.
Programul Etapei a 4–a – 22/ 24 august – sezon regular:
Vineri, 22 august, ora 17:00
CSC 1599 Șelimbăr – Sepsi Sf. Gheorghe 0-2/ Dobroslavevici (17), Oberlin (75)