Runda a 4-a a Ligii 2 Casa Pariurilor a primit startul de la Târgoviște, de pe stadionul ”Eugen Popescu”, unde Chindia a primit vizita CS Dinamo București.
Înaintea duelului, gazdele ocupau locul 7, cu 6 puncte, în timp ce echipa pregătită de Ionuț Chirilă deținea „lanterna roșie”, fără niciun punct, golaveraj 2 la 8.
Chindia a început perfect partida, ajutată și de „cățelul” Cernamoriț, care și-a înscris în propria poartă, în minutul 7. Se anunța un succes sigur și confortabil al jucătorilor pregătiți de Nicolae Croitoru, însă vedetele Chindiei au început să ia meciul la mișto, să rateze din poziții clare sau să complice acțiunile de atac.
CS Dinamo a lovit în minutul 81, după un corner de pe dreapta, executat în 6 metri, pentru Flavius Dumbrăvean, care a trimis cu capul la colțul lung, deși Bilal îl ținuse strâns în brațe, Mocan rămănând țintuit pe linia porții.
Fotbaliștii Chindiei au încercat să revină pe tabelă, însă un contraatac conceput de Vlad Anghel și continuat de Mitran l-a adus pe Eduard Păun (86) în culmea fericirii, reușind să aducă „canisei” CS Dinamo primul succes stagional.
Liga 2 – Programul etapei a 4-a:
Vineri, 21 august 2026 – ora 17.30
Chindia Târgoviște – CS Dinamo București 1-2/ Cernamoriț (7) – F. Dumbrăvean (81), Eduard Păun (86)