Craiova lui Ilie Balaci și Argeșul lui Nicoale Dobrin, echipe de mare tradiție a fotbalului românesc, s-au confruntat în această seară pe „OZN-ul” din Craiova, într-o partidă din etapa a 18-a a Ligii 2. Au câștigat piteștenii, scor 1-0, prin golul marcat de Mihai Roman, din penalty, în prelungirile primei reprize.
„Meciul de 6 puncte” a fost adjudecat de CFC Argeș, al cărui joc colectiv a fost net superior celui prestat de echipa olteană.
Piteștenii au practicat un fotbal gândit, cu trasee bine stabilite, armonios între compartimente, de unde și lipsa mingilor bubuite pentru „lungă și pe a doua.”

Partida a avut parte de multe momente tensionate dar și hilare. Piteștenii au jucat în 12 oameni, timp de 40 de secunde, după ce au efectuat o schimbare, dar Mensah, jucătorul care ar fi trebuit să-i lase locul lui Ghiocel, nu a părăsit suprafața de joc. Mai mult, în aceste zeci de secunde de superioritate numerică, CFC Argeș a ratat o bună ocazie de a-și dubla avantajul.

Oficialii FCU Craiova au realizat că evoluează în inferioritate numerică și au pătruns pe suprafața de joc. Arbitrul George Cătălin Roman i-a arătat cartonașul roșu lui Florin Costea, directorul sportiv al Craiovei, și apoi pe cel galben lui Mensah, jucător aflat sub formă de împrumut de la CFR Cluj.
La finalul partidei, Mensah avea să reintre în atenția centralului timișorean. Aflat pe banca de rezerve, acesta a protestat vehement la decizia arbitrului și s-a ales cu al doilea cartonaș galben, urmat de cel roșu.
În urma acestui rezultat, FCU Craiova – 23 de puncte, locul 10 – a cam ieșit din calculele accederii în play-off, în timp ce Argeșul condus de Bogdan Andone a urcat pe locul 4 în clasament, cu 29 de puncte.

FCU CRAIOVA vs CF ARGEȘ 0-1 (0-1)
A marcat: M. Roman (45+3 – penalty)
FCU Craiova: C. Sandu – R. Negru, A. Camara, Lumbu, Padula – Lekiatas (61, Achim), Răduț (46, M. Răduț)– Abbey (46, Dragu), Meijer, M. Ilie – Cl. Bălan (77, Raicea)
Rezerve: Gurău – Biosan, Ghindovean, Blidar, Bounaas, Raicea, Vl. Achim, Andr. Dragu, Manea
Antrenor: Valentin David
CFC Argeș: Straton – Borța, M. Tudose, E. Orozco, Briceag (84, P. Mitrică) – Seto, Doukoure – Tchassem (57, R. Moldoveanu), Y. Pîrvu, Mensah (85, Ghiocel) – Mih. Roman (70, Mehmedovici)
Rezerve: Oncescu – Ghiocel, Trofan, Gab. Gheorghe, Dinu, P. Mitrică, Mehmedovic, Rob. Moldoveanu, P. Dulcea
Antrenor: Bogdan Andone
Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara)/ Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Ioan Daniel Humiţa (Armeniş – Caraş Severin)
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 18-a:
22 FEBRUARIE, ora 11.00
Metalul Buzău – AFC Muscelul Câmpulung 0-1/ E.H. Diop (74)
CSC Dumbrăvița – Ceahlăul Piatra Neamț 1-2 (1-2)/ R. Ghinescu (22 – penalty) – G. Crețu (5), T. Telcean (44)
CSM Focșani 2007 – CS Afumați 0-0
FC Bihor Oradea – CS Unirea Ungheni 0-2 (0-0)/ M. Zukanovic (47), Magyari (87)
Concordia Chaijna – Metaloglobus București 1-3 (0-1)/ Mboumbouni (64), Boiciuc (90) – Huiban (32), D. Irimia (50), Kouadio (61)
CSM Slatina – Chindia Târgoviște 0-0
SĂMBĂTĂ, 22 FEBRUARIE, ora 13.30
Steaua București – FC Voluntari 2-1 (1-1)/ Gabriel Nedelea (18), Dani Iglesias (59) – Doru Andrei (40)
MARȚI, 25 FEBRUARIE, ora 17.15
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – CSC 1599 Șelimbăr 1-0 (1-0)/ Vereș (12)
MARȚI, 25 FEBRUARIE, ora 19.30
FCU 1948 Craiova – CFC Argeș Pitești 0-1 (0-1)/ M. Roman (45+3 – penalty)
PROGRAMUL ETAPEI a 19-a
27 FEBRUARIE. ora 19.00
Ceahlăul Piatra Neamț – Steaua București
1 MARTIE, ora 11.00
Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna
CSC 1599 Șelimbăr – CSM Slatina
Unirea Ungheni – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
CS Afumați – FC Bihor Oradea
FC Voluntari – CSM Focșani
AFC Muscelul Cîmpulung – ACSM Reșița
1 MARTIE, ora 13.30
CFC Argeș Pitești – Metalul Buzău
2 MARTIE, ora 12.30
Corvinul Hunedoara – FCU Craiova
REZUMAT VIDEO:
Fotbal Intern
Liga 3 – Rezultatele partidelor disputate în etapa a 3-a
Fotbal Intern
Oficial// Un jucător portughez s-a întors în SuperLiga
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoParteneriat în Farul Constanța și Metaloglobus/ Cine sunt tinerii jucători care pot evolua în SuperLigă și Liga 2/ Opt parteneriate semnate până în 15 septembrie
Farul Constanța și Metaloglobus au încheiat un acord de cooperare, devenind al optulea parteneriat...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 8 ore agoUEFA a făcut anunțul: Arena Națională din București va găzdui finala UEFA E.L. din 2028!/ Forul european revoluționează Liga Națiunilor, după modelul Ligii Campionilor
Comitetul Executiv al UEFA se reunește marți, 15 septembrie, la Salonic (Grecia) și, pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul), desemnat antrenorul rundei a 9-a/ Craiova și Farul dau câte 3 jucători în echipa etapei
Portughezul Ricardo Sousa – tehnicianul echipei petrolul Ploiești – a fost desemnat antrenorul etapei...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperliga – Vedetele etapei a 9-a – Video Goluri – Clasament – Programul rundei a 10-a
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24




