Politehnica Iași a învins dramatic FC Bihor Oradea, scor 2-1, în prima partidă a rundei a 12-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, după ce la pauză FC Bihor se afla în avantaj, prin reușita „decarului” Albert Stahl.
Gazdele au irosit o lovitură de pedeapsă la mijlocul primei reprize, Vidakovic (25) a trimis peste poartă, însă au restabilit egalitatea la 10 minute de la reluarea meciului, autor Jean-Pierre Tiehi. Atacantul francez a finalizat cu mult calm centrarea lui Opriș, la care Ghindovean a avut meritul său.
În al 4-lea minut adițional al actului secund, Poli Iași a obținut trei puncte de aur în cursa pentru play-off. Sekou Camara a înscris golul victoriei!
În urma acestui rezultat, formația antrenată de lusitanul Tony Da Silva a urcat, provizoriu, pe locul 6 în clasament, cu 21 de puncte, la 5 lungimi în spatele FC Bihor, ocupanta poziției a doua.
Sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 11.00, se vor disputa șase partide, la Buzău, Piatra-Neamț, Ruși-Ciutea (Bacău), Bistrița, Slatina și Tunari. Puțin mai târziu, de la ora 12.30, se va juca și la Afumați!
Runda a 12-a va continua duminică, 2 noiembrie, cu duelurile din Ghencea și Chiajna, ultima partidă fiind programată marți, 4 noiembrie, de la ora 17.00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari.
Minutul 90+4 – GOOOLL POLI IAȘI – Atacantul francez Sekou Camara înscrie din 5-6 metri, după respingerea șutului expediat de Alex Jipa!
foto – ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 76 – Mocan intervine decisiv la picioarele lui Sekou Camara și Politehnica beneficiază de a patra lovitură de la colțul terenului!
Minutul 69 – A doua modificare în echipa moldoveană. Alexandru Jipa l-a schimbat pe Ofori.
Minutul 55 – GOOLL POLI IAȘI – Opriş centrează în careu, Ghindovean mimează că se implică în faza de atac, dar nu o face, iar Tiehi, de la 12 metri, trimite mingea în poarta Bihorului!
Minutul 46 – S-a reluat partida!
Minutul 45+ 2– Final de primă repriză.
Minutul 42 – Fernandez deturnează în corner libera executată de Cocian!
Minutul 25 – Vidakovic ratează penalty-ul! Mijlocașul defensiv sârb a trimis mingea peste poarta Bihorului!
foto – ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 24 – Penalty pentru Politehnica Iași! Kereki în faultează în suprafața de pedeapsă pe Farcaș și arbitrul Dorin Burloiu arată prompt punctul cu var!
Minutul 21 – GOOOLL FC BIHOR – Albert Stahl nu mai ratează ținta și înscrie cu un șut din zona careului mare!
foto – ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 16 – Ocazie importantă a oaspeților. Tescan recuperează mingea în careul Politehnicii, pasează în centru la Stahl, dar șutul acestuia trece peste poartă!
Minutul 1 – A început meciul de pe stadionul ”Emil Alexandrescu”!
POLITEHNICA IAȘI vs. FC BIHOR 2-1
A marcat:Tiehi (55), S. Camara (90+4) – A. Stahl (21)
Poli Iași: Fernandez – Inglada, R. Farcaș, Cestor – Ș. Opriș, Vidakovic (74, S. Camara), Ghindovean, Ștefanovici – Hrib (46, R. Gligor), Tiehi, Ofori (69, 69, A. Jipa)
Rezerve: Niga – Ruben Silva, Gligor, Elo, R. Olaru, Alceus, Jipa, Istratie, S. Camara Antrenor: Anthony da Silva
FC Bihor: Mocan – Cucu, Kereki, Popa, Ban – I. Filip, Călin – Tescan (87, Tincău), Cocian (78, A. Gal), Hora (59, Chirițoiu, 87, Gunie) – Stahl