Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal i-a returnat Chindiei Târgoviște cele două puncte pe care i le-a luat pe 18 octombrie a.c.
Acum o săptămână membrii C.D.E. a FRF decideau sancționarea Chindiei cu două puncte pentru neplata la timp a litigiului cu portarul Cătălin Căbuz, actualmente la FC Hermannstadt, iar astăzi, miercuri 25 octombrie, au revenit asupra deciziei.
Clubul Chindia a demonstrat faptul că jucătorul Căbuz și-a primit banii în termenul limită, motiv pentru care la acel moment conducerea nu a putut dovedi efectuarea tranzacției. Astfel, echipa a fost sancționată cu deducerea a două puncte.
Căbuz (foto) a semnat un document prin care se declara de acord să fie plătit după termen de fosta sa echipă. Plata a fost făcută, dar s-a creat un precedent periculos.

În termeni fotbalistici, Căbuz – din dorința de a-și vedea banii și nu depunctarea fostei echipe – este bănuit că ar fi „mers pe blat” cu noua conducere a Chindiei!
Noile documente au fost analizate de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, care a decis returnarea punctelor!
O NOUĂ RUBRICĂ pe ULTRAS24.ro

”AFC Chindia Târgoviște vs. Căbuz Cătălin Vasile – Revizuire împotriva încheierii din 18.10.2023, pronunțată în dosarul nr. 18/CDE/2023 – În temeiul art. 121 alin.1 din RD, admite cererea de revizuire și dispune anularea încheierii din 18.10.2023, pronunțată în dosarul 18/CDE/2023”, a decis Comisia de Disciplină și Etică a FRF.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a doua
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 17 minute agoIbuchi Chukwu reîmbracă tricoul Gloriei Bistrița!/ Niciun minut în SuperLiga, însă 8 jucate în Europa League – „U” vs Dinamo Kiev
La mijlocul lunii iunie, „U” Cluj a anunțat transferul jucătorului Ibuchi Goodnews Chukwu Jr. (20...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României Betano 2026-2027/ S-au stabilit cele 4 grupe – Derby-ul Clujului în Grupa B, iar UTA și Poli Timișoara sunt în Grupa A, dar nu se confruntă!
Federația Română de Fotbal a organizat vineri, 21 august 2026, de la ora 15:00,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Diogo Pinto a semnat cu Dinamo/ Andrei Nicolescu negociază și transferul unui atacant!/ Video-uri de prezentare: Diogo Pinto și Abdel Kader Njoya!
Dinamo București a perfectat transferul mjlocașului central Diogo Pinto (27 de ani), ultima oară...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa 4 începe vineri și se încheie marți. Luni e zi liberă!/ Programul rundei și clasamentul
Eșalonul doi al fotbalului românesc a ajuns la runda a patra, primul meci fiind...




