Kader Keita, mijlocașul defensiv al lui Rapid București, a provocat un accident de circulație în dimineața zilei de marți, 3 martie, pe o stradă din cartierul Andronache, soldat cu accidentarea gravă a unei persoane.
După accidentarea femeii în vârstă de 67 de ani, fotbalistul ar fi rugat pe cineva să sune la salvare și, panicat, a părăsit locul faptei până la sosirea poliției. Keita se îndrepta spre casă după ce a mers la moschee.
- Femeia se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului. A fost transportată la spital cu fractură la gamba dreaptă, traumatism cranio-cerebral de gradul I și traumatism vertebro-cervical.
”La data de 3 martie 2026, în jurul orei 05:45, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că la intersecția dintre str. Gherghiței și str. Zamfir Nicolae din Sectorul 2, o femeie, care prezenta leziuni în zona capului, se află întinsă pe partea carosabilă.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de prim-ajutor, care a transportat femeia la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare, aceasta afirmând inițial faptul că ar fi căzut.
Ulterior, în jurul orei 07:00, Brigada Rutieră a fost informată de către o unitate spitalicească cu privire la faptul că, în camera de gardă a fost adusă o femeie, care a suferit leziuni ce par a fi ca urmare a implicării într-un accident de circulație.
În paralel, polițiștii Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți din cadrul Brigăzii Rutiere au stabilit cu certitudine faptul că femeia, în vârstă de 67 de ani, este victima unui accident de circulație, iar autorul acestuia a părăsit locul faptei, fără încuviințarea poliției.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuți a fost identificat autorul accidentului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, care la acest moment se afla în custodia poliției pentru continuarea cercetărilor”, se arată în comunicatul emis de Poliție.
Dacă se confirmă că a plecat de la locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fapta intră sub incidența Codului Penal. Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune atunci când în urma impactului există victime.
Legea prevede pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani, în funcție de concluziile anchetei.
Ulterior, oficiali din cadrul Brigăzii Rutiere au confirmat că fotbalistul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Foto – stirileprotv.ro
FC Rapid a comunicat, marţi seara, că l-a îndemnat Kader Keitasă colaboreze cu autorităţile.
„Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autorităţile şi să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situaţiei, iar clubul va monitoriza evoluţia cazului şi vom comunica public orice informaţie oficială relevantă
Clubul a luat la cunoştinţă informaţiile apărute în spaţiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităţilor.
Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigaţie în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autorităţile competente.
Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziţie definitivă şi nu se vor decide măsuri disciplinare„, este comunicatul celor de la Rapid București.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 28 de goluri înscrise în meciurile de la ora 11.00!/ Popești Leordeni vs. FC Bihor 2-0 (pauză)
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoTransferul lui Karlo Muhar la FCSB a intrat în stand-by!
FCSB a rezolvat transferurile lui Denis Drăguș și Meriton Korenica, dar nu și pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore ago„Marinarilor” li s-a refuzat un penalty/ Remiză fără goluri, în Gruia, între CFR și Farul/ Declarațiile lui Șumuică și Sabău
CFR Cluj și Farul Constanța au deschis etapa a 8-a a SuperLigii, însă, în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 2 – Cinci goluri în primul meci al rundei a 6-a/ Rezumat Video/ Slatina a răpus-o pe Chindia în 90+1!
CSM Slatina și Chindia Târgoviște au deschis azi, 4 septembrie, de la ora 17.30,...
By Noval Adrian




