Clubul din cartierul clujean Gruia a anunțat oficial transferul mijlocașului central ivorian Kader Keita (23 ani). Acesta vine de la Sivaspor (Turcia).
Kader Keita este al patrulea jucător achiziționat în această iarnă de CFR, după fundașii Alan Aussi, Petar Mamic și mijlocașul Omar El Kaddouri.
„Cluburile CFR 1907 Cluj și Sivasspor au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Kader Keita în Gruia. Mijlocașul ivorian, în vârstă de 23 de ani, a fost crescut în Franța, la academia celor de la LOSC Lille. Ulterior, Kader a evoluat în primul eșalon din Belgia, la KVC Westerlo, dar și în prima ligă a Elveției, pentru FC Sion.

În ultimul an și jumătate, Keita a fost jucătorul celor de la Sivasspor, fosta noastră adversară din Conference League, echipă pentru care a bifat 31 de apariții. Până acum, Kader Keita a avut trei prezențe la Echipa Națională a Coastei de Fildeș, reprezentativă alături de care a participat și la Jocurile Olimpice. Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe realizări alături de echipa noastră”, se menționează în comunicatul clubului postat pe pagina oficială de Facebook.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 38 de goluri înscrise în 9 partide!
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoTransferul lui Karlo Muhar la FCSB a intrat în stand-by!
FCSB a rezolvat transferurile lui Denis Drăguș și Meriton Korenica, dar nu și pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore ago„Marinarilor” li s-a refuzat un penalty/ Remiză fără goluri, în Gruia, între CFR și Farul/ Declarațiile lui Șumuică și Sabău
CFR Cluj și Farul Constanța au deschis etapa a 8-a a SuperLigii, însă, în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 2 – Cinci goluri în primul meci al rundei a 6-a/ Rezumat Video/ Slatina a răpus-o pe Chindia în 90+1!
CSM Slatina și Chindia Târgoviște au deschis azi, 4 septembrie, de la ora 17.30,...
By Noval Adrian




