Federația Română de Fotbal informează că pentru Cupa Mondială din această vară, organizată în SUA, Mexic și Canada, FIFA a alcătuit cea mai amplă brigadă de arbitri din istoria competiției, cu 52 de arbitri de centru, 88 de asistenți și 30 de oficiali VAR. Pe listă se regăsește și brigada românească formată din Istvan Kovacs, Mihai Marica și Ferencz Tunyogi.
„Oficialii selectați sunt cei mai buni din lume. Ei au făcut parte dintr-un grup extins de arbitri identificați și monitorizați în ultimii trei ani. Au participat la seminare și au oficiat la turnee FIFA, iar prestațiile lor în competițiile interne și internaționale au fost evaluate constant. Cupa Mondială din acest an va fi cea mai mare din istorie, cu 48 de echipe și 104 meciuri, desfășurate pe cea mai extinsă arie geografică de până acum. Va fi și cea mai numeroasă echipă de arbitri, cu 41 mai mulți oficiali față de ediția din 2022. Fiecare dintre ei trebuie să fie pregătit să fie delegat la meciuri și să contribuie activ la succesul arbitrajului. Faptul că au fost selectate și șase arbitre continuă direcția începută la Cupa Mondială din Qatar, în vederea dezvoltării arbitrajului feminin”, a declarat șeful Comisiei de Arbitri FIFA, Pierluigi Collina, citat de site-ul FRF.ro.

„Ca și la edițiile anterioare, tehnologia va avea un rol important în sprijinirea deciziilor arbitrilor. Vor fi utilizate tehnologia liniei porții, o versiune avansată a sistemului semi-automat de ofsaid și mingea conectată. În plus, pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, fanii vor putea vedea fazele din perspectiva arbitrului, datorită noilor tehnologii”, a adăugat Collina.
Toți oficialii selecționați vor participa la un seminar de pregătire înaintea startului competiției și vor beneficia de suport complet din partea FIFA, atât din punct de vedere fizic, cât și mental, pentru a face față cerințelor unui turneu de asemenea amploare.
INFO/ FRF.ro
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Play-off – Ultima Etapă// Corvinul și Sepsi – promovate în SuperLiga!/ Voluntari și Chindia merg la baraj/ Remiză în primul meci de baraj pentru menținere L2!
Cele trei partide din ultima rundă a play-off-ului Ligii 2 Casa pariurilor s-au disputat...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 19 ore agoCostel Gâlcă pleacă de la Rapid!/ Atac dur la conducerea clubului: „N-am avut putere de decizie. Opinia mea nu prea a contat și s-a văzut în timp”
Antrenorul Rapidului și-a anunțat plecarea de pe banca giuleștenilor, în urma rezultatului de egalitate înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoSuperLiga – Play-off// FC Argeș – Rapid 2-2/ Meci cu de toate!/ Rezumat Video/ Rapid nu mai ajunge la barajul pentru Conference League
FC Argeș și Rapid București au remizat, scor 2-2, în primul meci al rundei...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ o zi agoNews SuperLiga// Adrian Mihalcea rămâne la Arad/ Raul Opruț, contract prelungit cu Dinamo
Adrian Mihalcea a purtat o nouă discuție cu Alexandru Meszar, finanțatorul clubului UTA, la...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele partidelor disputate în runda 7 play-off/out/ Se menține suspansul în S2-play-off!mai 15, 2026Codin Samoila
Oficial// Două "catastrofe" delegate să împartă dreptatea la CSU Craiova vs. U Clujmai 14, 2026Codin Samoila
