Dinamo București – calificată în play-off-ul SuperLigii – primește luni, pe Arcul de Triumf, de la ora 20.00, vizita FC Hermannstadt, într-o partidă din etapa a 29-a (penultima)din sezonul regular al SuperLigii.
La conferința de presă premergătoare meciul, Zeljko Kopic – tehnicianul croat al celor de la Dinamo – a anunțat că doi fotbaliști nu-și vor mai prelungi constractele cu „alb-roșii”.
”Unii jucători vor rămâne, alții vor pleca. Am vorbit cu Josue (n.r. Homawoo) și cu Astrit (n.r. Selmani). Decizia lor este să nu-și prelungească contractele cu Dinamo.
Deci, trebuie să demonstreze acum (n.r. în play-off) ce pot pentru a fi remarcați mai ușor în perioada de mercato de vară.
Despre șansele de a câștiga titlul, sigur, este o posibilitate. Totul este posibil. Dar ce îmi doresc cel mai mult acum este să terminăm bine aceste două meciuri, Hermannstadt și UTA.
După aceea vreau să avem o analiză clară asupra a tot ceea ce am făcut până în acel moment. Vom discuta intern, vom face o ședință și vom vedea exact unde suntem. În funcție de asta, ne vom stabili obiective realiste pentru play-off.
Este important pentru acest sezon, dar și mai important pentru sezonul viitor. Prin aceste meciuri din play-off, vom înțelege exact unde suntem, ce putem îmbunătăți și ce putem construi pentru viitor.
Sezonul următor va fi, din nou, unul în care vrem să progresăm față de ce am realizat acum”, a declarat Zeljko Kopic, citat de sport.ro.