Dinamo București a organizat în această dimineață o conferință de presă. Au participat tehnicianul Ovidiu Burcă, acționarul Eugen Voicu, administratorul special Andrei Nicolaescu și Eduard Galan, președintele DDB.
În debutul conferinței, Andrei Nicolescu a anunțat că tricoul cu numărul 12 va fi retras în cinstea suporterilor dinamoviști, care au salvat clubul de la faliment prin contribuțiile din ultimii ani.

Foto Facebook// Dinamo București
„E o onoare, o bucurie și un pic de emoție. Așa cum v-am informat când am preluat mandatul de administrator special, am promis că voi face o conferință de presă. Am considerat că e mult mai important ca în fața dumneavoastră să vină echipa, nu funcție. Am bucuria azi să-i am alături de mine pe Ovidiu, Eugen și pe Edi.
Ce se va întâmpla la Dinamo? Ne vom organiza, vom fixa proceduri, vom evolua administrativ și vom încerca să facem tot ce ține de noi pentru a oferi părții sportive toate condițiile de performanță.
Având în vedere ce s-a întâmplat pe 4 septembrie, cred că e momentul ca noi toți, cei din conducere, să facem o recunoaștere oficială, să facem o reverență în fața suporterului dinamovist, oricare ar fi el. Mă bucur că Edi a acceptat să fie alături de noi pentru că trebuie să asistăm la un moment în care clubul să dea înapoi măcar simbolic ceea ce a primit de la acești fani minunați în ultimii ani.
Azi vom face un gest simbolic. Aș vrea să retragem numărul 12 în cinstea fanului dinamovist, oricare ar fi el, în orice tip de formă de afiliere ar fi fost el. Rugămintea mea e ca Edi să primească tricoul de la Ovidiu în numele fanilor dinamoviști. Îi mulțumesc lui Ovidiu și Edi că sunt aici și pot face acest moment”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit sport.ro.
Reprezentantul DDB a primit tricoul cu numaărul 12 de la antrenorul Ovidiu Burcă.
„Vreau să mulțumesc suporterilor dinamoviști, membrilor DDB, care au făcut posibil ca clubul să nu moară. Când mulți ne spuneau să o luăm din Liga 4 și să lăsăm falimentul să vină, noi ne-am împotrivit, am luat acțiuni în club și am băgat peste 3,5 milioane de euro astfel încât clubul să supraviețuiască până la găsirea unor parteneri.
Noi ne vom face în continuare datoria de acționar, cei 12% pe care îi avem și vom finanța la fel ca ceilalți. Ultimii trei ani au fost groaznici, dar sperăm să fie bine. Hai, Dinamo!”, a spus Galan, conform aceleiași surse media.
Cupe Europene
Oficial// U Cluj – amendată drastic de UEFA!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 30 de minute agoCupa României Betano 2026/2027 – S-au stabilit cele 36 de partide din Turul 1/ Duelurile sunt programate în 29 iulie!
La sediul Federației Române de Fotbal au fost stabilite partidele din Turul 1 al...
By Ultras24 -
Conference League
/ 17 ore agoConference League – tur 2 preliminar/ FCSB vs. FC Auda 2-3/ „U” Cluj vs. Brann Bergen 2-2/ Alashkert vs CFR Cluj 1-1/ Rezumate Video
Azi, 23 iulie, în cea de-a treia ca importanță cupă europeană intră în scenă...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoOficial// Andrei Borza a plecat de la Rapid în Turcia, la nou-promovata Corum FK
Rapid București l-a vândut pe Andrei Borza (20 de ani) la formația turcă Corum...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoOficial// Andrei Coubiș este jucătorul lui Lincoln City FC/ S-au semnat actele de transfer dintre „U” Cluj și clubul englez
Fundașul central Andrei Coubi; va juca în EFL Championship, după ce cluburile „U” Cluj...
Cele mai citite
Meciuri amicale - 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3iulie 18, 2026Codin Samoila

