Derby-ul Clujului dintre CFR Cluj și ”U” Cluj se dispută duminică, de la ora 22:00, în cadrul etapei a 4-a SuperLiga.
În cursul zilei de astăzi, Dan Petrescu, tehnicianul echipei din cartierul Gruia, a declarat că la meciul cu ”U” Cluj va conta pe serviciile lui Louis Munteanu, însă nu s-a decis dacă acesta va juca din primul minut.
”E clar că e atmosferă bună. Sper că s-au odihnit jucătorii. Sunt foarte multe meciuri, nu e ușor. Când schimbi echipa de la meci la meci nu e ușor, dar asta trebuie să facem. E foarte bine că ne-am calificat, însă și campionatul e foarte important.
Vor fi schimbări în primul 11. N-au timp să-și revină jucătorii în două zile și jumătate. Drumul a fost destul de greu, am ajuns la 5 dimineață acasă.

Avem și niște jucători cu anumite vârste. La cei tineri e mai ușor, dar la ceilalți e foarte greu, mai ales că e și căldură. Căldura ne omoară mai rău.
Pe Louis Munteanu l-am văzut doar la antrenament, ieri. E greu să-mi dau cu părerea. Trebuie să cred în el, în ce-mi spune el și ce a făcut în Italia. Normal că Fiorentina face antrenamente bune.
N-a jucat, nu știe lotul, dar nu mai avem timp să ne cunoaștem pentru că meciurile vin peste noi. El trebuie să intre în teren și să joace fotbal.
Sper să și aibă noroc, la primul meci trebuie să ai noroc. Da, de ce să nu fie titular mâine seară? Vedem, ori pe bancă, ori titular. E posibil orice”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
SUPERLIGA – PROGRAM – RUNDA 4
Vineri, 2 august
Oțelul Galați – FC Hermanstadt 1-0 (0-0)/ A marcat: Juric (87)
Dinamo – Gloria Buzău 4-1 (2-0)/ Au marcat: Politic (10, 84), Opruț (27), Selmani (80) – Boateng (53 – autogol)
Sâmbătă, 3 august
Ora 21.00 Farul Constanța – Poli Iași
Ora 22.00 FC Botoșani – FCSB – Amânat!
Duminică, 4 august
Ora 19.00 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești
Ora 22.0 CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj
Luni, 5 august
Ora 19.00 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 22.00 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 29 de minute agoOficial// Petrolul a transferat și un fotbalist azer
Clubul ploieștean a comunicat miercuri, 17 iunie, transferul fotbalistului azer cu profil defensiv Calal...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 18 ore agoNews Alert// Decizia TAS: ADIO, „Regula 5+6”!/ Reacția FRF!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a anulat Regula „5+6” impusă de...
By Ultras24 -
Champions League
/ 19 ore agoUEFA Champions League& Europa League – CSU Craiova va întâlni campioana Belarus, iar U Cluj pe Dinamo Kiev/ Oltenii vor juca meciul din deplasare în Ungaria, localitatea Mezokovesd, iar „Șepcile roșii” vor merge în Polonia, la Lublin!
Azi, 16 iunie, de la ora 17:00, are loc tragerea la sorți pentru primul...
-
SUPERLIGA
/ 19 ore agoOficial// U Cluj l-a prezentat și pe Ibuchi Goodnews Chukwu Jr., extremă nigeriană în vârstă de 20 de ani și 1,93 metri
Vicecampioana României l-a prezentat azi, 16 iunie, și pe Ibuchi Goodnews Chukwu Jr. (20...
By Ultras24



