CFR Cluj urmează să anunțe transferul fundașului central Ilija Masic (26 de ani, 1,93 metri), care vineri, 9 ianuarie, și-a reziliat contractul cu HŠK Zrinjski Mostar, campioana Bosniei și Herțegovina.
Ilija Masic are dublă cetățenie bosniacă și croată și în prima parte a sezonului a evoluat în 19 partide oficiale, dintre care 9 în cupele europene.
„După cum a aflat N1, Mašić își va continua cariera în rândurile gigantului românesc CFR Cluj . Între cele două părți s-a ajuns deja la un acord, iar o prezentare oficială este așteptată în zilele următoare.
Mašić a ajuns la Zrinjski la sfârșitul perioadei de transferuri din vara anului 2024 de la NK Lokomotiva , iar cooperarea a fost convenită până la 31 mai 2027. Cu toate acestea, cele două părți au decis să încheie cooperarea mai devreme.

Foto – N1info.ba.
Transferul la CFR Cluj îi deschide ușa către scena europeană și aduce o nouă oportunitate de a-și continua dezvoltarea ca jucător.”, informează N1info.ba.
300.000 de euro este cota de piață a lui Masic, potrivit Transfermarkt.
Daniel Pancu, după amicalul pierdut de CFR Cluj în fața Gent: „Zilele viitoare vor veni jucători!”
Mercato Iarnă 2026 – Echipele din SuperLiga au început să perfecteze primele transferuri
Conference League
Lotul Craiovei pentru cele 6 meciuri din grupa UEFA Conference League
Cupa României 2026/2027
Cupa României – Faza grupelor/ Victorii chinuite obținute de Craiova și Rapid
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Conference League
/ o oră agoLotul Craiovei pentru cele 6 meciuri din grupa UEFA Conference League
Universitatea Craiova a trimis la UEFA lotul pentru faza principală a Conference League. Pe...
By Silviu Coman -
Cupa României 2026/2027
/ 16 ore agoCupa României – Faza grupelor/ Victorii chinuite obținute de Craiova și Rapid
În a treia și ultima zi dedicată partidelor din prima etapă a fazei grupelor...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoOțelul și-a pierdut „căpitanul”!/ De azi, Joao Lameira va juca pentru Craiova!
Oțelul Galați și Universitatea Craiovei au ajuns la un acord privind transferul definitiv al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei a 6-a/ Trei meciuri se văd la TV și unul în regim online, pe FRF.tv.
Un lucru bun se mai întâmplă, rar ce-i drept, și în Liga 2 Casa...
By Bogdan Badiu




