Hakim Abdallah a revenit în echipa de start a lui Dinamo și a făcut-o teribil de bine, cu două goluri în poarta Unirii Slobozia.
La Clinceni, într-o partidă din etapa a 24-a din SuperLiga, Dinamo a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 3-1. Celălalat gol al echipei lui Kopic a fost marcat de Astit Selmani, dintr-un penalty obținut tot de „9-ul” dinamovist. Pentru formația ialomițeană a punctat Gele, ]n minutul 43.
După partidă, Abdallah a ținut să le transmită fanilor dinamoviști un mesaj în limba română.
”E un sentiment foarte plăcut. Am venit aici să luăm cele trei puncte. Misiune îndeplinită. Bonusul e că am reușit să înscriu două goluri și să ajut echipa. În Antalya am declarat că vreau să revin la nivelul meu obișnuit. Acum sunt bine. Cel mai important e că am câștigat.
E o echipă care aleargă mult, ați văzut că au jucători cu calitate, s-a văzut și la golul pe care l-au marcat. Trebuie să demonstrăm pe teren că merităm să ajungem în play-off.
Nu vrem să vorbim despre campionat, despre titlu. Vrem să luăm lucrurile meci cu meci, să ajungem în play-off și după mai vedem.

Hakim Abdallah/ Foto – Transfermarkt.ro
Sper să fiu titular. Oriunde mă pune antrenorul, și în stânga, și în dreapta, și în centru, încerc să ajut echipa. Mă bucur de încredrea tuturor celor de aici de la Dinamo, ei știu ceea ce pot să fac pe teren.
Și atunci când am nimerit bara am simțit suporterii în spatele nostru. Parcă e mai simplu când ai atâția suporteri în spate.
(n.r. Ai un mesaj în limba română?) Mulțumesc pentru tot”, a spus Hakim Abdallah după meci.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



