Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, cu două etape înainte de finalul sezonului regular al SuperLigii, că absența FCSB în play-off ar reprezenta o pierdere și pentru celelalte echipe din Superliga.
“După cum arată clasamentul acum, nu pot spune că FCSB va ajunge în play-off. Și ar fi păcat. Dacă FCSB nu ajunge în play-off, toate cluburile au de pierdut. FCSB aduce oamenii la stadion, trebuie să recunoaștem. O să fie o gaură în bugetul tuturor echipelor.
Mai sunt două etape și sunt șanse matematice pentru mai multe formații. Nu poți spune cum va arăta play-off-ul. Craiova, într-adevăr, joacă cel mai bine și este o echipă care pare că pornește cu prima șansă. Situația se schimbă însă în momentul în care se înjumătățesc punctele.
FCSB trebuie să se gândescă la baraj, dacă ratează play-off-ul. Să ajungă în cupele europene”, a spus Iorgulescu, pentru digisport.ro.
Pe același calapod al nesimțirii duse până-n „pânzele albe” cu șeful Ligii se situează, cum altfel, și Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj.
“Cel mai important ar fi ca și FCSB-ul să intre în play-off. Este o echipă foarte bună, dar care a avut probleme, ca și noi. Dacă FCSB ar intra, ar fi cel mai frumos și interesant play-off. Ar fi și o rețetă foarte bună pentru meciurile de acasă. La noi, FCSB și Universitatea Cluj aduc cei mai mulți oameni la stadion.
Cele două meciuri sunt foarte importante. Mie mi-ar plăcea să joc de 6 ori cu ele, dacă s-ar putea. Ar fi foarte interesant dacă FCSB ar ajunge în play-off. Ar fi ceva fantastic, atât sportiv, cât și financiar.”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.
Dani Coman, pre;edintele celor de la FC Argeș, a reacționat imediat la auzul declarației făcute de Gino Iorgulescu.
„Stupefiant ce aud! Ca președintele LPF să facă lobby unei echipe. El este plătit de către toate cluburile din Superligă. Nu este plătit doar de FCSB sau un anumit club.
Nu are voie să facă o astfel de declarație, mai ales că poate influența arbitrii, observatorii și oamenii de fotbal.
Dacă dumnealui consideră că trebuie să intre FCSB-ului, poate-i fac și eu lobby să-i dea un tricou cu FCSB și poate îl bagă și pe el la pauză Gigi Becali.”, a spus Dani Coman, într-un interviu cu jurnalistul Bogdan Pop, la Digi Sport TV.
Footbal Meets Data – Procentele acordate pentru accederea în play-off-ul SuperLigii
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele primelor partide
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 10 ore agoOficial// CFR Cluj a transferat un golgheter sârb!
Stefan Drazic (33 de ani, 1,87 metri) este noul jucător al CFR Cluj, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial// Petrolul a oficializat al 12-lea transfer, cu unul mai mult decât nou-promovata Corvinul!
Petrolul Ploiești, grupare aflată în insolvență, a anunțat vineri, 10 iulie, perfectarea celui de-al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei a doua, cu modificările cerute de deținătorul drepturilor TV/ Vezi și desfășuratorul etapei inaugurale
La cererea deținătorului de drepturi tv, Liga Profesionistă de Fotbal a făcut modificări la...
By Ultras24 -
Cupe Europene
/ 16 ore agoCristiano Bergodi – mulțumit de remiza cu Dinamo Kiev: „Felicit băieții! Strategia noastră a fost foarte bună”
„Șepcile roșii” au remizat cu Dinamo Kiev, scor 0-0, pe arena „Motor Lublin” (Polonia),...
Cele mai citite
Cupa României Betano - Programul partidelor din cadrul grupelor fazei regionaleiulie 3, 2026Ultras24

