Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a nominalizat două cluburi din Superliga care ar putea să nu încheie sezonul competițional 2025/2026, iar al treilea se zbate să nu intre în insolvență, situație în care s-a mai aflat.
Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești sunt cluburile la care face referire directă președintele LPF!
6,3 milioane de euro a fost datoria Petrolului Ploiești la finalul anului 2024, conform bilanțului financiar oficial. De altfel, clubul ploieștean se află în concordat preventiv, antecamera insolvenței!
„Am informații că sunt echipe cu datorii care ar putea intra în insolvență. Sunt unele care, probabil, nu o să termine campionatul. Doamne ferește de așa ceva.
Sunt Slobozia, Petrolul, echipe care stau pe nisipuri mișcătoare. Noi facem tot posibilul să le ajutăm, dar până la un moment dat. Dacă nu își gestionează foarte bine activitatea, bugetul și tot ce au ei acolo, nu mai putem.
Pierdem bani care ar trebui să-i dăm la echipele care sunt în Liga 1. În anii trecuți, pe cei de la Petrolul i-am mai ajutat. Am recuperat după ce au intrat în Divizia A, pentru că i-am ajutat să termine campionatul”, a declarat Gino Iorgulescu, potrivit prosport.ro.
Al treilea club care în aceste zile se zbate să nu intre în insolvență, pentru a doua oră de la promovarea în primul eșalon, este CFR Cluj!
La finalul partidei CFR Cluj vs FK Csikszereda, scor 3-1, disputată în runda 20 a SuperLigii, Iuliu Mureșan – președintele CFR Cluj – a declarat că situația financiară a clubului este gravă.
„Am dat o sumă de bani și ne-am eșalonat datoriile, astfel că evităm insolvența. Clubul nu stă prea bine financiar și ne luptăm în fiecare zi să aducem bani în club.
Din păcate, cea mai importantă sursă rămâne vânzarea de jucători.
Există pericolul insolvenței, dar sper să evităm această situație. Există oferte pentru trei jucători, dar dacă îi dăm pe toți, cu cine mai joc?
Sper ca Louis Munteanu să se transfere la alt club, ca să rezolvăm unele probleme. Cred că îl putem convinge pe Varga să-l lase pe Munteanu, dar nu îl dăm pentru orice sumă. Suma de la finalul campionatului trecut a fost una, acum este mai mică, pentru că prestația lui din acest sezon nu e la același nivel.
Eu zic că dacă vine vreo ofertă oferită de 5-6 milioane, trebuie dat, chiar dacă speram la 7-8. Mai e o condiție: să vrea și el.”, a concluzionat Iuliu Mureșan, președintele clubului din cartierul clujean Gruia.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Mondială 2026
/ 5 ore agoC.M. 2026 – Toate meciurile ultimei etape se văd TV – Partidele din fiecare grupă încep la aceeași oră – Programul rundei 3
De miercuri, 24 iunie, și până duminică, 28 iunie, se dispută partidele etapei a...
By Ultras24 -
Rugby
/ 6 ore agoWorld Rugby Nations – România va înfrunta Chile, Uruguay și Samoa – 36 jucatori selecționati de David Gerard
Naționala de rugby a României a început luni, 22 iunie, pregătirea pentru World Rugby...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoNews Liga 2// Poli Timișoara și-a prezentat fotbaliștii aduși în această vară/ Stephan Drăghici nu a avut permisiunea de a participa la conferința de presă
Politehnica Timișoara a prezentat ieri, 23 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, jucătorii...
By Ultras24 -
Cupa Mondială 2026
/ 8 ore agoC.M. 2026 – Echipele calificate în șaisprezecimi după runda a doua – Opt formații sunt deja eliminate/ De azi, 24 iunie, încep meciurile etapei 3
Runda a doua din faza grupelor la Cupa Mondială 2026 s-a încheiat în această...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila


