La finalul partidei cu Oțelul Galați, scor 1-1, Gică Hagi a declarat că nu știe care sunt motivele pentru forma slabă a echipei sale, mai ales pe teren propriu. Hagi a ținut să-l felicite pe Dorinel Munteanu și pe Maciel, autorul golului formației gălățene.
„Prima cauză este că nu mai facem mai mult de cinci pase. Au uitat fotbalul. Din noiembrie, am cam uitat să jucăm acasă, cu excepția meciului cu Rapid. Acum jucăm din una-două pase, a treia nu mai vine. Pentru că trebuie să te miști, fotbalul nu se joacă static.
Și mai este o întrebare! Să intri o jumătate de oră și nu mai ai benzină, după o lună de meciuri? Eu pregătesc meciul câteva zile, iar ei oricum fac ce vor. Poate s-au plictisit de mine. Unii, pentru că la alții chiar vor.
Sunt dezamăgit. Le-am zis-o și lor. Dacă nu eram patron, mă dădeau afară. Dacă mă enervează, mă pun și eu la antrenament. Cu toată modestia, cred că fac față, cu mai multe realizări decât ei.

Atât putem. Puteam să și câștigăm, puteam să și pierdem. Nu știm să speculăm momentele bune. Am avut avantaj, trebuia să știm să jucăm. Dacă în alte meciuri cei care au intrat de pe bancă au adus ceva, acum nu au adus ce trebuie.
Din contră, unii gândeau ceva, alții altceva. S-au făcut greșeli, două puncte importante pierdute. Oțelul a jucat foarte bine, felicitările mele, același ritm, aceeași intensitate 90 de minute. Bravo lui Dorinel, felicitările mele.
Nu mă puneți pe mine să spun cum a judecat Nedelcu faza (n.r – degajarea greșită de la golul Oțelului). Din păcate, a fost o greșeală foarte mare. Execuția lui Maciel? Superbă, da. A avut inspirație.
Noi trebuie să fim cei care am fost înainte, când am început campionatul, iar cum suntem în deplasare să fim și acasă.
Urmează o săptămână grea. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu am ce să comentez în momentul de față, vedem de mâine. Golaverajul nostru (n.r – 36-36) zice multe. Trebuie să tac din gură, ce să vă zic? N-am ce să zic. În momentul de față, vreau să văd dacă putem să găsim motive, care sunt motivele. Vom vedea„, a spus Gică Hagi.
În ultimele trei etape din sezonul regulat, Farul va înfrunta U Cluj, în deplasare, CFR Cluj, acasă, și FC Botoșani, în deplasare.
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 17 ore agoCupa României Betano – Marți, cinci meciuri în faza grupelor – Vezi programul partidelor, pe zile și ore
Start în faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Marți, 1 septembrie, sunt programate...
By Ultras24




