Meciul dintre FC Bacău și CSC 1599 Șelimbăr, scor 1-1, disputat în runda a12-a a Ligii 2 Casa Pariurilor, va ajunge să fie analizat de membrii Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
Pe scurt, Mihaiță Andre Lungu – proaspăt numit în funcția de team-manager (delegat de joc) la FC Bacău – a omis să-l treacă pe foaia de joc pe tânărul jucător Marius Ursu (n.red. numărul 17 pe tricou), iar în minutul 81 al jocului acesta l-a înlocuit pe Paul Mitrică!
Mai mult, delegatul echipei gazdă nu l-a trecut pe Marius Ursu nici în raportul de joc, fapt care îi interzicea jucătorului inclusiv dreptul de a sta pe banca de rezerve!
Gafa tem-mangerului băcăuan a fost sesizată de staff-ul CSC 1599 Șelimbăr, care a și făcut contestație, iar cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF!
”Astăzi, în partida disputată între FC Bacău și CSC 1599 Șelimbăr, a avut loc un fapt ce încalcă regulamentul competiției : pe teren a intrat jucătorul echipei gazdă, numărul 17, Marius Ursu,care nu figura pe foaia oficială de joc.
Un asemenea incident reprezintă o încălcare clară a regulamentelor Federației Române de Fotbal, care prevăd sancțiuni ferme pentru utilizarea unui jucător neînscris în raportul de arbitraj.
Ioan Luca, director sportiv al CSC 1599 Șelimbăr : «Clubul nostru a depus o sesizare oficială către FRF, solicitând analizarea situației și aplicarea prevederilor regulamentare.
Avem deplină încredere în comisiile FRF că vor acționa corect și transparent, pentru a proteja integritatea competiției și principiul fair-play-ului sportiv.»”, este comunicatul clubului sibian,
Mihăiță Andrei Lungu a fost arbitru în Vrancea și a mai activat la echipele de fotbal CSM Adjud și CSM Bacău, informeazăLiga2.ro.
Cum gafa este clar documentată, decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF va fi victorie la ”masa verde” pentru CSC Șelimbăr!