Din Voleu

FRF – Recordul etapelor cu cel puțin un gol U21 continuă!/ 17 jucători U21 au debutat în SuperLigă!

Published on

În sezonul 2025/2026 al SuperLigii, echipele trebuie să aibă în permanență pe teren cel puțin un jucător născut începând cu 1 ianuarie 2004.

Recordul etapelor cu cel puțin un gol U21 continuă! Sezonul trecut, în premieră, tinerii au marcat în fiecare rundă. La fel s-a întâmplat și în primele două etape din noul sezon.

În total, începând din sezonul 2023-2024, avem 58 de etape consecutive în care jucătorii U21 au punctat pe prima scenă a fotbalului românesc!

În primele două etape, au evoluat 43 de fotbaliști U21! 17 dintre aceștia au debutat în SuperLigă: G. Dumitru, D. Irimia (Metaloglobus), F. Gașpăr, D. Fălcușan, D. Matei (Universitatea Craiova), M. Țuțu (UTA), V. Kun (CFR Cluj), L. Stancu (Hermannstadt), M. Frunză, D. Neicu, D. Bordun (Oțelul Galați), E. Bödő, A. Gergely (Csikszereda), M. Tudose, C. Stancu, I. Petriu (FC Argeș), P. Dulcea (Unirea Slobozia).

Tinerii au marcat 7 goluri în acest început de sezon (14,28% din totalul reușitelor) și au contribuit cu alte 4 assist-uri. 3 dintre ei au marcat în premieră în prima ligă: E. Bödő (Csikszereda), P. Dulcea, R. Rotund (Unirea Slobozia).

Foto – Patrick Dulcea (Unirea Slobozia) – adevărul.ro

Din cei 43 de jucători U21, 17 fac parte din generația 2004, restul fiind mai tineri: 10 născuți în 2005, 7 în 2006, 6 în 2007, 2 în 2008 și unul chiar în 2009. Deja au bifat minute în prima ligă, în primele două runde, 4 tricolori care au reprezentat România la Campionatul European U19 găzduit de țara noastră în această vară: I. Cercel (FCSB), D, Fălcușan, D. Barbu și D. Matei (Universitatea Craiova).

ETAPA 2 – 18/21 iulie

Vineri, 18 iulie

Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 (2-0)/ Căpușă (3), Ianis Stoica (40) – Zakir (59), Huiban (77)

Universitatea Craiova – FC Argeș 3-1 (2-1)/ Sierra (16 – autogol), Mihnea Rădulescu (39), Baiaram (52) – Sadriu (36)

Sâmbătă, 19 iulie

„U” Cluj – UTA Arad 1-1 (0-1)/ Capradossi (57) – Zsori (30)

Petrolul – FCSB 0-1 (0-0)/ F. Tănase (75)

Duminică, 20 iulie

Farul – Oțelul 3-2 (2-1)/ Tănasă (2, 7), Ișfan (88) – Bană (38), Paulinho (85)

Rapid – CFR Cluj 1-1 (0-1)/ Koljic (47) – Postolachi (25)

Luni, 21 iulie

Unirea Slobozia – Csikszereda 6-1 (2-1)/ Florin Purece (34 – penalty), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86), Said (90) – Dolny (21 – penalty)

Dinamo – FC Botoșani 0-0

CLASAMENT – ETAPA a II-a

1. AS FC Universitatea Cluj 2 1 1 0 5-2 3 4
2. Universitatea Craiova 2 1 1 0 6-4 2 4
3. Fotbal Club Rapid 1923 SA 2 1 1 0 3-1 2 4
4. Farul Constanţa 2 1 1 0 4-3 1 4
5. FC CFR 1907 Cluj SA 2 1 1 0 3-2 1 4
6. SC Fotbal Club FCSB SA 2 1 1 0 2-1 1 4
7. AFC Unirea 04 Slobozia 2 1 0 1 7-3 4 3
8. AFC UTA Arad 2 0 2 0 4-4 0 2
9. AFC Hermannstadt 2 0 2 0 3-3 0 2
10. SC Dinamo 1948 SA 2 0 2 0 2-2 0 2
11. AFC Botoşani 2 0 2 0 1-1 0 2
12. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 2 0 1 1 2-3 -1 1
13. ACS Petrolul 52 2 0 1 1 0-1 -1 1
14. FC Metaloglobus Bucureşti 2 0 1 1 3-6 -3 1
15. AFK Csikszereda 2 0 1 1 3-8 -5 1
16. ACS Campionii Fotbal Club Argeş 2 0 0 2 1-5 -4 0

ETAPA 3 – 25/ 28 iulie

Vineri, 25 iulie

19.45/ Metaloglobus – Petrolul

22.00/ Csikszereda – Rapid

Sâmbăta, 26 iulie

18.30/ UTA Arad – Hermannstadt

21.30/ FCSB – Farul

Duminică, 27 iulie

19.00/ CFR Cluj – FC Argeș

21.30/ Oțelul – Dinamo

Luni, 28 iulie

19.00/ FC Botoșani – Unirea Slobozia

21.30/ Universitatea Craiova – „U” Cluj

 

Popular Posts

Exit mobile version