România U21 a fost învinsă de Italia, scor 0-1, în primul meci de la Campionatul European din Slovacia. În cealaltă partidă a Grupei A, la Bratislava, Spania a dispus de Slovacia, cu 3-2.
La meci a asistat și selecționerul Mircea Lucescu, iar „clientul său numărul 1” – Louis Munteanu – a ratat o lovitură de la 11 metri. în minutul 45+3!
În sezonul 2024-2025 a SuperLigii, atacantul CFR Cluj a executat 7 penalty-uri. A transformat patru din ele, iar cel din meciul cu Italia, al 8-lea în total, este al patrulea ratat, adică jumătate!
La finalul meciului cu Italia, Louis Munteanu a fost invitat la flash-interviu.
„Puteam să facem mai mult în seara asta. Am început puțin timizi, dar după, pe finalul primei reprize, am început să jucăm și noi fotbal. Păcat de acel penalty. Dacă marcam, cu siguranță era altul scorul și zic eu că puteam să și câștigăm.
Am simțit că puteam mai mult, se putea mai mult. În multe momente am arătat bine. Toată lumea m-a încurajat, se mai întâmplă și la case mai mari să ratezi. Chiar îmi pare rău pentru băieți, dar nu avem ce să facem. Trebuie să luăm următorul meci și sper să câștigăm.

Louis Munteanu (mijloc) – Foto – playsport.ro
Cu Spania să fim mai curajoși! Am arătat că avem valoare, nu avem nimic de pierdut. Am arătat chiar bine în multe momente”, a declarat Louis Munteanu, la microfonul PRO TV.
Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19.00, România va înfrunta Spania. Meciul se dispută la Bratislava.
Vezi Cronica Live!
ITALIA U21 vs. ROMÂNIA U21 1-0 (1-0)
A marcat: Baldanzi (25)
Minutul 90+4 – Fluier final!
Minutul 90+1 – Ooohhhh, Mitrov îl vede pe goalkeeper-ul Italiei ieșit mult din poartă, dar lobul extremei noastre trece pe lângă poartă! Ocazie imensă irosită de România în prelungirile meciului!
Minutul 83 – Jucătorii Italiei dețin posesia balonului în aceste minute, iar selecționerul Carmine Nunziata decide să-i schimbe pe Baldanzi și Zanotti. Daniel Pancu l-a trimis în teren pe Zoran Mitrov, de la FC Botoșani.
Minutul 66 – Baldanzi șutează din afara careului, Sava respinge mingea în bară și apoi o prinde pe linia porții!
Minutul 60 – Iansi Stoica înscrie, dar se ridică fanionul. Golul este anulat pentru poziția de ofsaid în care s-a aflat atacantul FC Hermannstadt. „Dublă” schimbare în echipa noastră. Vezi caseta tehnică.
Minutul 57 – Fotbaliștii Italiei combină cu lejeritate și obțin primul corner. Linia mediană a României este inexistentă pe faza de construcție. Atacurile echipei noastre sunt rodul unor mingi lungi, aruncate la bătaie, pentru Ianis Stoica și Louis Munteanu!

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES – FRF.ro
Minutul 46 – Partida a fost reluată.
Minutul 45+4 – Final de primă repriză. La pauză, selecționerul Daniel Pancu a renunțat la Ignat și Corbu. Au intrat Ovidiu Perianu și Octavian Popescu.
Minutul 45+3 – Louis Munteanu execută și Desplanches respinge!
Minutul 45+1 – Ignat este lovit în careul advers și arbitrul Vasilios Fotias este chemat la marginea terenului pentru a viziona faza la monitorul VAR. Penalty pentru România!
Minutul 43 – Akdag greșește pasa și Koleosho lovește bara lateral dreapta a porții lui Sava.
Minutul 35 – Tricolorii revin în atac după minute bune și obțin trei cornere. Desplanches respinge cu dificultate trasorul lui Umit Akdag.
Minutul 25 – GOL ITALIA – Ianis Stoica ratează intercepția, urmează o centrare și Baldanzi înscrie din interiorul careului, cu un șut puternic, la semi-înălțime.
Minutul 23 – Koleosho reia dialogul cu Sava, șut de la aproximativ 18 metri, însă portarul naționalei noastre de tineret este atent și reține.

Foto – Facebook – NationalaRomanieiOfficial
Minutul 13 – Louis Munteanu obține o lovitură de la colțul terenului, mingea este respinsă și Grameni șutează puternic, însă un fundaș italian se interpune pe traiectoria balonului.
Minutul 11 – Sava reține fără probleme șutul extremei stânga Koleosho.
Minutul 1 – A început partida de la Trnava. În tribunele arenei se află și selecționerul Mircea Lucescu.

Foto – Facebook – NationalaRomanieiOfficial
LIVE – MOMENTE IMPORTANTE:
ITALIA U21: Desplanches – Zanotti (86, Kayode), Ghilardi, Pirola, Ruggeri – Fabbian, Prati, Ndour – Baldanzi (86, Pisilli), Koleosho (63, Ambrosini)- Gnonto (63, Casadei)
Selecționer: Carmine Nunziata
ROMÂNIA U21: Sava – Strata (61, D. S]rbu), Ignat (46, Perianu), M. Ilie, Borza – Corbu (46, Oct. Popescu), Akdag, Grameni (87, Mitrov) – Ianis Stoica (61, R. Burnete), L. Munteanu, R. Ilie
Selecționer: Daniel Pancu
Arbitru: Vasilios Fotias (Grecia)/ Asistenți: Andreas Meindanas și Michail Papadakis (ambii Grecia)/ Rezervă: Igor Stojcevski (Macedonia de Nord)/ Arbitru VAR: Angelos Evangelou (Grecia)/ Asistent VAR: Bastien Dechepy (Franța)/ Observator: Velasco Carballo (Spania)/ Delegat UEFA: Filip Popovski (Macedonia de Nord)
Programul complet la EURO U21 2025 + programul TV:
PRIMA RUNDĂ
Miercuri, 11 iunie
- 19:00 Grupa A: Slovacia – Spania 2-3 (0-2)
- 22:00 Grupa A: Italia – România, PRO TV
- 22:00 Grupa C: Polonia – Georgia, VOYO
- 22:00 Grupa C: Portugalia – Franța, VOYO
Joi, 12 iunie
- 19:00 Grupa D: Ucraina – Danemarca, VOYO
- 22:00 Grupa B: Cehia – Anglia, PRO ARENA
- 22:00 Grupa D: Finlanda – Olanda, VOYO
- 22:00 Grupa B: Germania – Slovenia, VOYO
A DOUA RUNDĂ
Sâmbătă, 14 iunie
- 19:00 Grupa A: Spania – România, PRO TV
- 22:00 Grupa A: Slovacia – Italia, PRO ARENA
- 22:00 Grupa C: Portugalia – Polonia, VOYO
- 22:00 Grupa C: Slovacia – Italia, VOYO
Duminică, 15 iunie
- 19:00 Grupa B: Anglia – Slovenia, VOYO
- 19:00 Grupa D: Finlanda – Ucraina, VOYO
- 22:00 Grupa B: Cehia – Germania, VOYO
- 22:00 Grupa D: Olanda – Danemarca, PRO ARENA
A TREIA RUNDĂ
Marți, 17 iunie
- 19:00 Grupa C: Franța – Polonia, VOYO
- 19:00 Grupa C: Georgia – Portugalia, VOYO
- 22:00 Grupa A: România – Slovacia, PRO TV
- 22:00 Grupa A: Spania – Italia, VOYO
Miercuri, 18 iunie
- 19:00 Grupa D: Danemarca – Finlanda, VOYO
- 19:00 Grupa D: Olanda – Ucraina, VOYO
- 22:00 Grupa B: Anglia – Germania, PRO ARENA
- 22:00 Grupa B: Slovenia – Cehia, VOYO
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...
-
Fotbal Intern
/ 23 de ore agoSuperliga – Elias Charalabous (FCSB), tehnicianul ultimei etape!/ Vezi „11”-le ideal în sistemul 3-4-3
Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe Elias Charalambous tehnicianul etapei a 15-a a...
By Ultras24 -
Handbal
/ o zi agoNews Handbal// Adi Vasile – demis de pe bancă tehnică a CSM București/ Cristina Vărzaru a preferat să plece cu demisie!
CSM București a anunțat astăzi, 4 noiembrie, demiterea antrenorului Adrian Vasile, revenit în această...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Vedetele etapei a 15-a/ Clasament + programul etapelor 16 și 17
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24



