Naționala Republicii Moldova joacă în această seară de luni, 20 noiembrie, pentru întâia oară o partidă decisivă pentru calificarea la un turneu final, european, cum este cazul acum, sau mondial!
La Olomuc, de la ora 21.45, Cehia vs Moldova, joc decisiv pentru ambele echipe. Moldova trebuie să învingă Cehia pentru a obține calificarea la Turneul Final din Germania, Cehiei fiindu-i suficient și un rezultat de egalitate pentru a se alătura Albaniei, deja calificată la EURO 2024.

foto// Naționala Moldovei
Din tabăra Cehiei lipsesc numai puțin de 6 jucători, doi dintre acesția, Brabec și Coufal, excluși de selecționer în urma escapadei pe care au avut-o acum trei zile în Night Club-ul „Belmondo”, din Olomuc!
Meciul va fi transmis pe DIGI SPORT 2 și PRIMA SPORT 3!
Partidă de totul sau nimic este și cea de la Leverkussen, unde Ucraina va întâlni Italia. Fotbaliștii ucrainieni vor juca pentru obținerea celor trei puncte, altfel italienii vor fi la anul în Germania.
Jocul va putea fi urmărit, ora 21.45, pe PRIMA SPORT 1!
Interesantă și cu miză este și întâlnirea dintre Slovenia și Kazkhstan, din Grupa H. Gazdele au nevoie de 1 punct pentru a obține calificarea!
Programul partidelor de astăzi, luni 20 noiembrie:
GRUPA C
ora 21.45// Macedonia de Nord – Anglia
ora 21.45// Ucraina – Italia
Clasament
Grupa C// 1. Anglia 19p (7); 2. Italia 13p (7); 3. Ucraina 13 (7); 4. Macedonia 7p (7); Malta 0p (7)
Maltă stă.
GRUPA E
ora 21.45// Albania – Ins. Feroe
ora 21.45// Cehia – Moldova
Polonia stă.
Grupa E// 1. Albania 14p (7); 2. Cehia 12p (7); 3. Polonia 11p (8); 4. Moldova 10p (7); 5. Ins. Feroe 1p (7)
GRUPA H
ora 21.45// Irlanda de Nord – Danemarca
ora 21.45// San Marino – Finlanda
ora 21.45// Slovenia – Kazakhstan
Grupa H// 1. Danemarca 22p (9); 2. Slovenia 19p (9); 3. Kazahstan 18p (9); 4. Finlanda 15p (9); 5. Irlanda de Nord 6p (9); 6. San Marino 0p (9)
Rezultatele partidelor disputate duminică, 19 noiembrie:
GRUPA G
Ungaria – Muntenegru 3-1 (0-1)// Au marcat: Dominik Szabolslai (67, 68), Nagy (90+3) – Rubezic (36)
Serbia – Bulgaria 2-2 (1-0)//Au marcat: Veljkovic (’17), Babic (82) – Rusev (59), Despodov (69)
Grupa G// 1. Ungaria 18p (8); 2. Serbia 14p (8); 3. Muntenegru 11p (8); 4. Lituania 6p (6); 5. Bulgaria 4p (6)
GRUPA F
ora 19.00// Belgia – Azerbaijan 5-0 (4-0)// Au marcat: Lukaku (17, 26, 30, 37), Trossard (90)
ora 19.00// Suedia – Estonia 2-0 (1-0)// Au marcat: Claesson (22), Forsberg (55)
Austria a stat
Grupa F// 1. Belgia 20 (8); 2.Austria 19p (8); 3. Suedia 10p (8); 4. Azerbaijan 7p (8); 5. Estonia 1p (8)
GRUPA A
Scoția – Norvegia 3-3 (2-2)// Au marcat: Mc Ginn (12), Ostigard (33 – autogol), Armstrong (59) – Donnum (3), Larsen (20), Elyounoussi (86)
Spania – Georgia 3-1 (1-1)// Au marcat: Le Normand (4), F. Torres (55), Lochoshvili (72 – autogol) – Kvaratskhelia (10)
Cipru a stat.
Grupa A// 1. Spania 21 p (8); Scoția 17p (8); Norvegia 11p (7); Georgia 8p (8); Cipru 0p (0)
GRUPA J
Portugalia – Islanda 2-0 (1-0)// Au marcat: B. Fernandes (37), Horta (66)
Liechtenstein – Luxemburg 0-1 (0-0)// A marcat: Rodrigues (69)
Bosnia și Herțegovina – Slovacia 1-2 (0-0)// Au marcat: Hrosovskky (49 – autogol) – Bozenik (52), Satka (71)
Grupa J// 1. Portugalia 30p (10); 2. Slovacia 22p (10); 3. Luxemburg 17p (10); 4. Islanda 10p (10); 5. Bosnia și Hețegovina 9p (10); Liechtenstein 0p (10)
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 16 ore agoCupa României Betano – „U” Cluj vs. CSU Craiova 0-0 (5-6, la loviturile de departajare)/ Rezumat Video/ Trofeul merge în Bănie!
Universitatea Craiova a cucerit Trofeul Cupa României Betano. După 0-0 la finalul celor 120...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLPF – SuperLiga – Croatul Stepjan Tomas (Oțelul), desemnat tehnicianul rundei 8/ Echipa ideală a ultimei etape + Clasamente + Programul rundei 9
Stepjan Tomas (Oțelul) a fost desemnat tehnicianul etapei 8 din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Play-off// Voluntari bate Sepsi în ultimul meci al rundei 9/ Meciurile etapei 10 se joacă sâmbătă, de la ora 11.00
Etapa cu numărul 9 (penultima) a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2025/26, a...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 3 – Programul penultimei etape din play-off și al ultimei din play-out/ Poli Timișoara si SCM Râmnicu Vâlcea sunt în L2/ 10 echipe sunt deja retrogradate
Campionatul Ligii 3 a programează vineri și sâmbătă, 15-16 mai, partidele rundei cu numărul...
By Ultras24



