Pe arena Arcul de Triumf, în etapa a 27-a a SuperLigii României, Dinamo a pierdut în fațța Farului Constanța, scor 0-2. Golurile echipei lui Gică Hagi au fost marcate de Țîru (24) și Grigoryan (59).
În această dimineață, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, în urma incidentelor petrecute la meci, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, totalizând 42.250 de lei.
Cea mai mare amendă, în valoare de 35.000 de lei, a fost impusă organizatorului evenimentului pentru nerespectarea normelor de securitate.

Mai mult, societatea de pază și protecție responsabilă de asigurarea ordinii la meci a fost sancționată cu patru amenzi, însumând 5.000 de lei, pentru deficiențe în îndeplinirea obligațiilor.
Trei sancțiuni complementare au fost aplicate unor suporteri, cărora li s-a interzis accesul la competițiile sportive pentru perioade cuprinse între șase luni și un an.

De asemenea, au fost întocmite două sesizări privind încălcarea Legii nr. 126 din 1995, referitoare la regimul materiilor explozive, pentru infracțiuni ce urmează să fie investigate de polițiștii Capitalei.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 21 de minute agoRapid și FC Argeș nu au primit licența pentru Europa!/ Decizia nu este definitivă!
FC Rapid 1923 București și FC Argeș Pitești nu au primit licența UEFA în...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 5 ore agoFRF a făcut anunțul: Gheorghe Hagi – selecționerul Naționalei!
Federația Română de Fotbal a anunțat numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga Elitelor U16& U15 – Rezultatele partidelor din runda 10 play-off/out/ Scorul etapei s-a înregistrat în L.E. U15, play-out – seria 2: Farul vs. FC Voluntari 10-0!
Sâmbătă, 18 aprilie, s-au disputat meciurile rundei cu numărul 10 din play-off-ul și play-out-ul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoFC Hermannstadt a încălcat statutul juridic al insolvenței: plata salariilor integral și la data fixată prin hotărâre judecătorească!
FC Hermannstadt trece prin momente grele, deși este o grupare sportivă tânără, cea mai...




