Jandarmeria Bucureşti a anunţat că a aplicat sancţiuni contravenţionale organizatorului şi firmei de pază la meciul Dinamo – Rapid, scor 3-1, partidă disputată în cadrul etapei 6 a play-off-ului Superligii.
Două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate clubului Dinamo – organizatorul evenimentului, iar alte două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.000 de lei, au fost date societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Șapte suporteri au primit sancțiuni constând în interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni sau 1 an.

Mai mult, jandarmii bucureșteni au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu legea privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 12 minute agoNews Alert// FRF a anunțat programul meciurilor de baraj de promovare în Liga 3/ Trei partide nu se vor disputa
În cursul zilei de miercuri, 17 iunie, Federația Română de Fotbal a anunțat programul...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 41 de minute agoCupa României Betano 20226/2027 – FRF a stabilit, prin tragere la sorți, grupele și partidele din faza regională
Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, 17 iunie 2026, prin tragere la sorți,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Petrolul a transferat și un fotbalist azer
Clubul ploieștean a comunicat miercuri, 17 iunie, transferul fotbalistului azer cu profil defensiv Calal...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 20 de ore agoNews Alert// Decizia TAS: ADIO, „Regula 5+6”!/ Reacția FRF!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a anulat Regula „5+6” impusă de...
By Ultras24



