FC Botoșani s-a despărțit în această iarnă de șase jucători, fapt agreat de noul staff tehnic. Au plecat: Junior Pius (Chaves / 200.000 de euro), Kablan Davy N’Goma (FC Hermannstadt / gratis), Virgile Pinson, Carlo Casap, David Tweh (contracte reziliate), Șerban Tomache (CSM Bacău / împrumutat).
Victor Dican și Eduard Florescu, despre care au apărut informații că ar urma să fie transferați la echipe din străinătate, sunt netransferabili până în vară, susține patronul grupării botoșănene, vizibil iritat de informațiile apărute în unele publicații de specialitate.
„Nu știu de unde a apărut informația că Dican se transferă. Vă spun sigur că Dican nu pleacă, cum nu pleacă nici Florescu. Nu pleacă nimeni de la FC Botoșani până în vară. E deja stabilit, indiferent de ce oferte primim. Victor e un jucător foarte important pentru echipă și nu va pleca în această iarnă, în niciun caz. Nu știu cine transmite asemenea informații, pentru că sunt neadevărate.

Mă deranjează, pentru că Victor nu a spus vreodată că vrea să plece sau eu că vreau să-l vând. Poate informația vine de la vreun impresar sau de la vreun jurnalist, dar asta e altceva.

Ca să fie clar, Dican și Florescu nu pleacă de la Botoșani. Sunt mai multe puncte fixe în echipa noastră, dar ei sunt cei care au și oferte”, a declarat Valeriu Iftime pentru Sport.ro.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoNews Alert// Gigi Becali a pierdut „procesul” cu Risto Radunovic/ Noi amenzi primite de Dinamo și Petrolul/ Ce hotărâri a mai luat Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită miercuri, 3...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Farul s-a despărțit de doi atacanți!/ Reunirea lotului este programată în 14 iunie
În ultimele 24 de ore, Farul Constanța a anunțat despărțirea de atacanții Gabi Iancu...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Corvinul, cea mai grăbită echipă din SuperLigă/ 23 de jucători prezenți la primul antrenament/ Corviniștii se vor pregăti și în Slovenia
Corvinul Hunedoara, campioana Ligii 2 Casa priurilor – sezon 2025/2026 și nou-promvată în SuperLiga...
-
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial// Primăria Galați dorește preluarea stadionului în contul datoriilor combinatului siderurgic Liberty
Primăria Galați intenționează să preia stadionul Oţelul. Preţul de pornire este de 3,5 milioane...
By Ultras24



