CFR Cluj a încheiat 2025 cu o victorie pe terenul FC Botoșani, scor 1-0, în runda 21 a SuperLigii. Mijlocașul Adrian Păun (5) a înscris golul victoriei, prin care echipa din cartierul Gruia a acumulat 26 de puncte și va începe noul an de pe locul 11.
La flash-interviu de după meci, Daniel Pancu – tehnicianul celor de la CFR Cluj – a lăsat să se înțeleagă că unii jucători ai CFR-ului nu au vrut să facă deplasarea la Botoșani. Printre acești se numără Louis Munteanu și Matei Ilie, care, în partida precedentă, au încasat al 4-lea cartonaș galben (n.red. CFR Cluj vs. Csikszereda 3-1), iar alții s-au îmbolnăvit subit. Pancu a anunțat aerisirea vestiarului!
”Sunt fericit pentru jucători. O victorie a caracterului, a suferinței, a celor care și-au dorit foarte mult să joace în această ultimă etapă. Sunt toți niște eroi. Avem valoare mare, dar din ianuarie direcția va fi către jucătorii cu caracter, pentru că ne așteaptă încă 9 jocuri, plus alte 9 (n.r.- în play-out), cred eu, chiar dacă am câștigat în această seară.
Am suferit foarte mult, am venit cu jucătorii care și-au dorit să îmbrace tricoul CFR-ului. N-am schimbat mare lucru, jucătorii sunt aceiași. Doar poate puțin la organizarea defensivă, la protecția fundașilor centrali. În rest, reușim să marcăm goluri, pentru că jucătorii din atac au valoare mare.
Lotul CFR-ului e de primele 6. Sunt și astfel de perioade în viața unei echipe. Am nevoie de ajutorul celor din conducere, sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine, va trebui să aerisim puțin vestiarul. Eu știu doar profilul jucătorilor (n.r.- care vor fi transferați), cum trebuie să arate la mine.
Noi am făcut 13 puncte de când sunt eu, tot atâtea câte s-au făcut în 15 etape. Suntem la 4 puncte de play-off, dar celelalte echipe mai au de jucat, probabil se vor face 7. În mod normal, după 30 de etape, echipele care au valoare sunt acolo unde le e locul”, a declarat Pancu, la microfonul Digi Sport TV.
SUPERLIGA – Programul Etapei a 21-a/ 19 decembrie/ 22 decembrie:
Vineri, 19 decembrie
FC Botoșani – CFR 1907 Cluj 0-1/ Adrian Păun (5)
Sâmbătă, 20 decembrie
Ora 14.30 Metaloglobus București – Unirea Slobozia
Ora 17.00 Oțelul Galați – FC Argeș
Ora 20.00 UTA Arad – Dinamo București
Duminică, 21 decembrie
Ora 14.00 FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești
Ora 16.30 Universitatea Cluj – Farul Constanța
Ora 20.00 FCSB – FC Rapid
Luni, 22 decembrie
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoS-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucat
Manșa tur a barajului pentru promovarea în noul sezon de Liga 3, ediția 2026-2027,...
-
Fotbal Intern
/ 2 zile agoMeci amical// În cantonamentul din Polonia, Dinamo a câștigat primul amical al verii
Sosită vineri la Kielce (Polonia), pentru un stagiu centralizat de pregătire, Dinamo București a...
By Ultras24
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

