Connect with us

Din Voleu

Daniel Pancu părăsește Gruia: „Nu mă mai simt bine în mediul ăsta!”/ Ioan Varga i-a dat replica: „Vrea condiții de C.L, trebuie să aibă școală de C.L.”

La finalul partidei cu FC Argeș, scor 1-1, din ultima etapă a play-off-ului SuperLigii, Daniel Pancu a declarat că părăsește CFR Cluj pentru a antrena în altă parte, unde îi sunt începlinite absolut toate condițiile::„salariile sunt plătite la oră și minut, iar terenurile de antrenament sunt biliard și cu încălzire iarna”.

Pancu nu a rostit numele viitoarei sale echipe, cel mai probabil Rapid, însă a ținut să menționeze că de o lună nu se mai simte bine la CFR Cluj și că îi este imposibl să se dezvolte (n.red. profesional, bănuim!).

„Sunt șanse foarte mari să fi fost ultimul meu meci. Mi se îndeplinesc foarte multe condiții, de fapt absolut toate, în altă parte. Aici sunt probleme, chiar dacă oamenii insistă pe faptul că s-au obținut rezultate în trecut în condiții asemănătoare. Acest lucru nu mai poate fi posibil mult timp.

Dacă nu aș fi venit la CFR atunci, probabil clubul ar fi fost într-o situație foarte grea. Antrenorul Pancu merge într-un loc în care nu face o jumătate de oră cu autocarul dus și încă o jumătate întors până la antrenament. Merge unde salariile sunt plătite la oră și la minut, iar terenurile de antrenament sunt biliard și cu încălzire iarna.

foto ultras24.ro – captură Digi Sport TV

Acum judecați și voi. Nu o să mai meargă în astfel de condiții, e o opinie, dar vom vedea. Sunt 4-5-6 echipe care au condiții net superioare, veți vedea că diferența se va face.

Încă nu am lăsat nimic în urmă oficial, dar cu jucătorii am dezvoltat o relație… Dacă au ajuns să vină să îmi mulțumească pentru fotbal, înseamnă că se bucură de antrenamente. Le mulțumesc tuturor pentru dragostea arătată. Pentru a te dezvolta, nu trebuie să devii prizonierul locului în care ești.

foto ultras24.ro – captură Digi Sport TV

Am mascat, dar eu de o lună nu mă mai simt bine în mediul ăsta. Am avut de antrenat jucători nemulțumiți, dar au avut caractere de eroi.

Condițiile noastre față de echipele din play-off și de FCSB sunt inferioare. Nu pot să mă dezvolt în condițiile astea, mai bine îmi iau câinele și mă duc în pădure singur.”, a declarat Pancu, la flash-interviu.

Replica patronului Ioan Varga nu s-a lăasat așteptată, aceasta venind prin intermediul gsp.ro.

„Îi mulțumesc lui Pancu pentru tot ce a făcut, dar îmi pare rău că are un comportament care lasă de dorit. Mă așteptam la mai mult respect din partea lui, ceea ce noi i-am oferit.

Nu știu dacă simte asta sau nu, dar îi mulțumesc pentru tot ce a făcut. Și îi urez succes oriunde va merge. Să fie sănătos și să-l ajute Dumnezeu. Noi avem drumul nostru.

Vom face o echipă și mai puternică. Îi felicit pe băieți și le mulțumesc pentru că au rămas puternici, au dat tot ce au avut mai bun, chiar și când era greu. Sezonul viitor va fi mult mai bine și îi voi recompensa ca să le arăt mulțumirea.

Revenind la Pancu, faptul că vorbește așa urât de noi și de clubul nostru înseamnă că e o persoană foarte importantă și că are un CV de lăudat. Probabil a câștigat Champions League sau titlul cu vreo echipă. Sau a arătat vreo performanță cu vreo echipă.

A terminat cu CFR Cluj pe locul 3, dar asta nu înseamnă că a câștigat ceva. Nu înțeleg de unde răutatea la adresa clubului. Dacă vrea condiții de Champions League, trebuie să aibă școală de Champions League. Dar să fie sănătos.”, a fost răspunsul lui Neluțu Varga, acționarul majoritar al echipei din cartierul clujean Gruia.

SuperLiga – Play-off// CFR Cluj – FC Argeș 1-1/ Remiză pe placul ambelor echipe/ Rezumat Video/ Nu va fi liniște la CFR Cluj în următoarele zile

Advertisement Mercato Vara 2026

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu