CFR Cluj a învins Universitatea Cluj, scor 1-0, într-o partidă din etapa a 7-a a play-off-ului SuperLigii, ediția 2024-2025. Celelalte trei dispute au fost câștigate de echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
La finalul partidei, Dan Petrescu s-a arătat încântat de victoria obținută și a ținut să-l laude pe Korenica, autorul unicului gol al meciului. Spre finalul interviului, Petrescu a ținut să-i transmită patronului Nelu Varga dorința expresă de păstrare intactă a lotului, la care >>să se adauge și vreo cinci jucători buni>>, pentru a face față în cupele europene.
”Trecuseră trei meciuri din play-off în care nu câștigasem. Trei meciuri cu U pe care nu le-am câștigat. Pentru fani era important. Mă bucur că au plecat astăzi fericiți. Aveam nevoie astăzi de acest rezultat. Bineînțeles, și pentru jucători pentru moral.
Acum ne uităm spre ultimele meciuri, spre cupă și spre campionat. Atât timp cât matematic se poate face ceva, ne gândim și la campionat. Dar, mai întâi, noi trebuie să ne gândim la cupele europene.

Prima repriză a fost doar o echipă pe teren. Nici nu știu dacă au trecut de mijlocul terenului. În repriza a doua, jucătorii noștri au căzut un pic fizic, ne-am retras prea mult. Dar, îmi era dor de o victorie cu 1-0, grea.
Nu am niciun merit la un jucător. E meritul lor 100%. Pentru că, dacă l-ai cunoaște pe Korenica ca băiat, nu ți-ar mai trebui nimic. El e un jucător excelent. Korenica poate face și mai bine la anul. Poate juca și extremă. Cred că și dacă îl bagi fundaș joacă. Are o inimă foarte mare. A ieșit accidentat, sper că nu l-am pierdut. Așteptăm să vedem ce are la picior.

foto colaj – fanatik.ro
Vedem mâine ce se întâmplă. Și U Cluj, și Rapid, suntem acolo, într-o luptă pentru Europa. Locul 4 joacă baraj. Cred că nimeni nu vrea să termine pe patru, dar duce în Europa, deci e bine. Noi nu vrem prin cupă, pentru că acolo șansele sunt 50-50.
Dacă CFR Cluj va merge în Europa și va păstra jucătorii cei ma buni, nu ca anul trecut, și să mai luăm vreo cinci jucători buni, va face față 100%! Dar, nu putem să dăm jucătorii cum i-am dat noi.
I-am dat chiar înaintea meciurilor. Dacă echipa se va menține și va avea și jucători noi, eu cred că vom face față.”, a declarat Dan Petrescu, la flash-interviu, citat de sport.ro.
Neluțu Sabău, după eșecul în fața lui Dan Petrescu: „Nu am pregătit bine jocul!”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 5 ore agoFRF a făcut anunțul: Gheorghe Hagi – selecționerul Naționalei!
Federația Română de Fotbal a anunțat numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga Elitelor U16& U15 – Rezultatele partidelor din runda 10 play-off/out/ Scorul etapei s-a înregistrat în L.E. U15, play-out – seria 2: Farul vs. FC Voluntari 10-0!
Sâmbătă, 18 aprilie, s-au disputat meciurile rundei cu numărul 10 din play-off-ul și play-out-ul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 7 ore agoFC Hermannstadt a încălcat statutul juridic al insolvenței: plata salariilor integral și la data fixată prin hotărâre judecătorească!
FC Hermannstadt trece prin momente grele, deși este o grupare sportivă tânără, cea mai...
-
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...




