Petrolul și CFR au încheiat la egalitate, scor 0-0, în cel mai dezagreabil meci din actuala ediție a SuperLigii.
La flash-interviu, Dan Petrescu – antrenorul celor de la CFR Cluj – a încercat să explice de ce nu s-a prea jucat fotal.
”Am spus dinainte că va fi un meci foarte greu, se vede de ce Petrolul nu a pierdut acasă. Echipă agresivă, va fi foarte greu oricui să câștige aici. Rezultatul e echitabil.
La ce s-a jucat, rezultatul de egalitate e cel corect. Ne-am creat foarte multe ocazii în toate meciurile, azi nu am reușit, dar și din cauza adversarului, a stat foarte bine în teren”, a declarat Dan Petrescu.
Louis Munteanu l-a sfidat pe Dan Petrescu!
”Louis n-o să joace în meciul următor, a luat al patrulea galben. S-a supărat, e normal, e încă tânăr, a venit după calificarea la Europene. L-am văzut că șchioapătă și am crezut că a fost accidentat. Știam și că n-o să joace în meciul următor, de aceea l-am schimbat.
VIDEO:
E supărat, dar cred că data viitoare ar trebui să fie mai atent. Până acum n-am avut nicio problemă cu el, e un băiat excelent. S-a antrenat, a încercat, a vrut să joace de la început, dar știam că n-o să poată”, a conchis tehnicianul echipei CFR Cluj.
Chemat la interviul de după partidă, Louis Munteanu nu s-a prezentat și a invocat ”probleme de ordin medical”.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// UTA – Rapid 0-0/ A plouat torențial la Arad, dar nu cu goluri/ Rezumat Video/ Ocazii imense ratae de ambele echipe
Meci superb pe arena „Francisc Neuman”, jucat pe o ploaie torențială de vară, încheiat...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul etapei a cincea din sezonul regular al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoLiga 2 – Etapa a II-a/ Live Text – Unirea Slobozia – Gloria Bistrița 0-3/ Gloria – început perfect de sezon: 6 din 6!/ Rezumat Video
Runda a doua a început furtunos, cu victoria Gloriei Bistrița pe terenul Unirii Slobozia,...
-
Din Voleu
/ 18 ore agoOficial/ „U” Cluj s-a despărțit de Alessandro Murgia/ Mijlocașul italian este dorit de UTA
În cursul zilei de vineri, 7 iulie, „U” Cluj a anunțat că a ajuns...
By Ultras24



