Universitatea Cluj – liderul SuperLigii – i-a administrat Oțelului Galați prima înfrângere din acest campionat, scor 2-0, și a acumulat 26 de puncte.
Echipa pregătită de Neluțu Sabău a deschis scorul în minutul 61, prin Dan Nistor, din penalty, iar Mamadou Thiam, opt mai târziu, a înscris pentru 2-0.
La finalul partidei, Dan Nistor a dezvăluit cum a reușit Ioan Ovidiu Sabău să le zgândărească orgoliul!
”E foarte bine, înseamnă că lucrăm cum trebuie, facem ce ne zice Mister. Lăsăm lumea să vorbească, ne continuăm drumul și sperăm să intrăm în play-off, acesta e obiectivul primordial. Mi-e dor (n.r.- de cupele europene), am mai jucat acolo, sunt un jucător cu experiență, nu cedez la presiune.

Foto – facebook – SCOtelulGalati/ „U” Cluj vs Oțelul
M-aș bucura să mergem acolo, merităm. Publicul a fost minunat, victoria asta li se datorează și suporterilor. Ne-a pus câte un filmuleț și ne-a arătat ce făceam acum 3-4 etape, ne-a luat pe fiecare în parte, ne-a arătat cea mai bună variantă a noastră. A umblat puțin la orgoliul nostru și cred că acest lucru s-a văzut”, a declarat Dan Nistor, pentru Digi Sport.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 23 de ore agoCupa României Betano – „U” Cluj vs. CSU Craiova 0-0 (5-6, la loviturile de departajare)/ Rezumat Video/ Trofeul merge în Bănie!
Universitatea Craiova a cucerit Trofeul Cupa României Betano. După 0-0 la finalul celor 120...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLPF – SuperLiga – Croatul Stepjan Tomas (Oțelul), desemnat tehnicianul rundei 8/ Echipa ideală a ultimei etape + Clasamente + Programul rundei 9
Stepjan Tomas (Oțelul) a fost desemnat tehnicianul etapei 8 din play-off-ul și play-out-ul SuperLigii,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 zile agoLiga 2 – Play-off// Voluntari bate Sepsi în ultimul meci al rundei 9/ Meciurile etapei 10 se joacă sâmbătă, de la ora 11.00
Etapa cu numărul 9 (penultima) a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2025/26, a...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 2 zile agoLiga 3 – Programul penultimei etape din play-off și al ultimei din play-out/ Poli Timișoara si SCM Râmnicu Vâlcea sunt în L2/ 10 echipe sunt deja retrogradate
Campionatul Ligii 3 a programează vineri și sâmbătă, 15-16 mai, partidele rundei cu numărul...
By Ultras24



