FCSB a învins-o categoric pe Dinamo, scor 4-0, în prima partidă din cadrul Grupei B a Cupei României.
La flash-interviul de după partidă, antrenorul cipriot Elias Charalambous s-a declarat fericit de prestația jucătorilor săi.
„Vorbesc mereu despre echipa mea, iar azi m-am bucurat de jocul lor. Astăzi ne-a ieșit totul, am jucat excelent. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că sunt fericit și că este unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am făcut de când sunt eu aici. Am jucat foarte bine.

Singura veste proastă de astăzi este accidentarea lui Olaru, dar asta se întâmplă în fotbal. Trebuie să trecem peste. Trebuie să așteptăm până mâine, din primele informații am înțeles că are ruptură. Este singura veste proastă, de restul m-am bucurat. Sunt foarte fericit pentru băieți”, a spus Elias Charalambous.
De partea cealaltă, „secundul” Florentin Petre a susținut că Dinamo a arătat bine în cele două meciuri (!) și a amintit de ocaziile irosite. Care ocazii? Petre a vorbit mai mult pe supoziții!
”Mă gândesc ce se întâmpla dacă marcam la 1-0 golul egalizator. O repriză destul de bună a noastră. Am vrut să protejăm jucătorii, nu am vrut să riscăm pentru că avem nevoie de fiecare jucător. Este un rezultat destul de mare, dar ca ansamblu, ca joc, echipa a arătat bine.
Dacă ne aducem aminte, în primul meci am avut mai multe ocazii decât ei în prima repriză. Fotbalul este însă pe goluri, iar ei astăzi… Au echipă bună, s-au investit zeci de milioane de euro în ei. Este normal să intre jucători de calitate bună.

Florentin Petre/ foto – ultras24.ro – captură video
Noi putem doar să ne ridicăm și să ne focusăm pe următorul meci. Mergem mai departe.
După golul doi trebuia să fim mai atenți la posesie. Am avut momente bune, dar până la urmă calitatea lor individuală s-a văzut. Mai e și ghinion, dar nu putem să spunem că nu au calitate jucătorii lor. Trebuie să mergem mai departe.”, a spus Florentin Petre.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 7 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



