Din Voleu

Cristiano Bergodi spune că U Cluj e pe un drum foarte bun: „Suntem competitivi, sunt mulțumit de joc!”

Published on

U Cluj a urcat pe locul 5 în ierarhia SuperLigii, cu 39 de puncte, după succesul obținut contra Rapid, scor 2-0, prin golurile înscrise Oucasse Mendy (67) și Dan Nistor (85 – penalty), ambii veniți de pe banca de rezerve. De altfel, acesștia au fost singurii jucători introduși în partea secundă a meciului.

Cristiano Bergodi a avut cuvinte de laudă la adresa elevilor lui și consideră că echipa sa deține suficiente argumente de a prinde un loc în TOP 6, echivalent cu accederea în play-off-ul SuperLigii, ediția 2025/2026.

„Mă bucur că au intrat jucătorii și au fost decisivi. Am un lot competitiv, jucători buni, o echipă  bună și cred că suntem pe un drum foarte bun.

Sunt bucuros. Nu am făcut rezultate întâmplătoare, am primit puține goluri și asta e foarte bine.

Avem jucători în careu, au fost acolo, au respins, A fost un meci foarte, foarte bun și mă bucur pentru ei. Nu se lucrează ca la alte echipe fazele fixe, dar jucătorii sunt receptivi. Lucrăm faze fixe, e normal, ca orice echipă. Nu avem o echipă de talie mare, dar e una care se bate.

foto – Octavian Tanțău

Mendy este un jucător de care aveam nevoie. Când am venit eu, aveam nevoie de o aripă, joc cu un sistem diferit. Am căutat și l-am luat pe Mendy. Este iute, rapid cu mingea la picior, ne-a convins. A scos și un penalty, este un jucător foarte bun, ați văzut.

Nu este o revanșă. Sunt foarte bucuros, am o amintire frumoasă de la Rapid. Nu aș fi ipocrit să spun… atunci am stat pe locul 2 mult timp, am câștigat cu 4-0 cu FCSB, apoi după patru meciuri mi-au semnat sentința, dar nu pot spune că a fost o revanșă.

foto – captură video Digi Sport TV

Nu mai luăm jucători, rămânem cu acest lot. O să intre și ultimul transfer de săptămâna viitoare. Suntem competitivi, sunt mulțumit de joc și nu o să mai plece nimeni”, a declarat tehnicianul italian al celor de la U Cluj Bergodi, la flash-interviu, la „Digi Sport Special”.

SuperLiga// Rapid – U Cluj 0-2/ „Șepcile roșii” se simt excelent în Giulești, mai bine ca acasă!/ Rezumat Video/ Costel Gâlcă a greșit formula de start!

Costel Gâlcă, surprins de înfrângerea suferită în fața U Cluj: „Nu mă așteptam să pierdem”

Popular Posts

Exit mobile version