Universitatea Craiova, liderul Superligii, a părăsit arena „Arcul de Triumf” învinsă de Dinamo, scor 1-2, în cadrul etapei a 7-a a SuperLigii. Echipa olteană a terminat partida cu doi oameni în plus pe teren!
La flash-interviu, Costel Gâlcă s-a arătat mâhnit de lipsa de atitudine și agresivitate a jucătorilor săi. Tehnicianul Craiovei a spus că se aștepta să câștige meciul cu Dinamo..
„O echipă care joacă mult pe contraatac, cred că și începutul meciului a fost decisiv pentru prima repriză, cel puțin. Am primit gol imediat după ce startul jocului. Nici mingea nu a fost trimisă unde trebuie, am făcut pressing, apoi ne-au prins descoperiți, a avut timp atacantul să se întoarcă și am primit golul.
Al doilea gol, tot după o deviere a noastră, a lui Maldonado. N-am reușit în repriza a doua să fim puțin mai limpezi la minte, să putem să găsim spațiile necesare, să venim cu multe centrări. Am mai avut și acea bară în prima repriză, a lui Mitriță. Mă așteptam să câștigăm și e o lovitură grea pentru noi.

Foto – Costel Gâlcă – playsport.ro/ arhivă – captură video
Bineînțeles, când începi cu accidentări (n.r.- ale lui Paradela și Anzor), normal că-ți încurcă tot, îți dă planul peste cap, dar nu e o scuză. Trebuia să câștigăm, să fim mai clari. Am vrut să venim cu mai mulți jucători de atac, să creăm mai multe acțiuni și să le finalizăm mult mai bine.
Muncă multă la antrenamente și mai multă atitudine. Să fim mai organizați și mai pragmatici, astăzi n-am fost. Suntem în etapa a șaptea, îmi doream să plecăm cu o victorie de aici, dar n-a fost să fie. Terenul a fost moale, e normal să fie mai complicat, dar nu e o scuză”, a afirmat Costel Gâlcă.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 minute agoLiga 3 – Etapa 3 play-off/out – 20 de partide se dispută vineri – Rezultate Live/ Vezi programul rundei
Campionatul Ligii 3 programează în acest weekend – vineri și sâmbătă, 17-18 aprilie –...
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei 6 – Derby-ul Clujului se joacă sâmbătă, 25 aprilie – Azi, primele două meciuri din etapa 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat programul partidelor etapei 6, pe zile și ore...
By Ultras24 -
Handbal
/ 8 ore agoNews Handbal Feminin// Se cunosc grupele preliminare de la C.E. 2026/ România a dat peste Norvegia/ Meciul se va juca la Cluj-Napoca
În cursul zilei de joi, 16 aprilie, la Katowicze – Polonia, s-a desfășurat tragerea...
-
Din Voleu
/ 18 ore agoOficial// Jovo Lukic – jucătorul lui U Cluj până la finalul sezonului 2028/2029!
Jovo Lukic (27 de ani), atacantul bosniac al U Cluj și golgheterul SuperLigii, cu...
By Ultras24
Cele mai citite
News Alert// Au fost modificate regulamentele de certificare și participare în campionatele naționale Liga 2 și play-off Liga 3aprilie 16, 2026Ultras24


