Rapid București a clacat pe teren propiu în fața Oțelului Galați, scor 0-2, într-o partidă din runda 20 a SuperLigii.
Dominată categoric la toate capitolele jocului de fotbal, inclusiv fizic, echipa lui Costel Gâlcă a reclamat la finalul partidei neacordarea a două-trei lovituri de la 11 metri, după modelul implementat de Dan Petrescu.
La flash-interviul de după meci, Costel Gâlcă a recunoscut că echipa sa a evoluat modest în prima repriză, jucătorii Oțelului reușind să dicteze ritmul jocului. În celelalte minute dedicate mini-interviului, Gâlcă a reproșat maniera de arbitraj a centralului Cristian Moldoveanu și lipsa de implicare a celor doi arbitri ( n.red. Radu Petrescu și Lucian Rusandu) aflați în camera VAR.
„Am spus și înainte, Oțelul are jucători foarte buni. Au fost mult mai buni în prima repriză. Bineînțeles că au și marcat. Noi n-am reușit să avem situații clare, cel puțin în prima repriză. Puteam să schimbăm soarta meciului la ocazia lui Koljic.
Eu cred că și arbitrii, nu în meciul ăsta, dar și în cel cu Csikszereda, au luat decizii total eronate. Din punctul meu de vedere. Nu știu când o să primim un penalty! Pentru mine e clar, am revăzut faza cu Petrila de atâtea ori. Pentru mine e penalty, dar mai sunt două faze. Și la Koljic îl atinge, și la Kramer îl atinge.
De ce mai avem VAR? Văd că pentru unii se judecă altfel. Dar, în fine… V-am spus. Până la urmă, n-am făcut un joc foarte bun, în special în prima repriză. Cam asta a fost cheia meciului.
Mă îngrijorează arbitrii, vă spun sincer. N-am vorbit niciodată, dar arbitrajul pe care îl avem acasă tot timpul… Eu sper să ne revenim, să facem un meci bun cu FCSB, dar cred că ar trebui să se uite și la arbitraj”, a declarat Costel Gâlcă, la microfonul Digi Sport TV.
SUPERLIGA – Programul și Rezultatele Etapei a 20-a/ 12 decembrie/ 15 decembrie:
Vineri, 12 decembrie
CFR 1907 Cluj – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-1/ Andrei Cordea (6, 46, 90+6 – penalty) – Bodo (71)
Sâmbătă, 13 decembrie
FC Argeș – FC Botoșani 0-0
FC Rapid – Oțelul Galați 0-2/ Nuno Pedro (17), Paul Ioacob (80)
Duminică, 14 decembrie
Ora 15.30 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 17.45 Dinamo București – Metaloglobus București
Ora 20.30 FC Hermannstadt – Universitatea Craiova
Luni, 15 decembrie
Ora 17.30 Farul Constanța – UTA Arad
Ora 20.30 Unirea Slobozia – FCSB
CLASAMENT ETAPA 20
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
FC Rapid 1923
20
11
6
3
33-18
15
39
2
FC Botoşani
20
10
8
2
30-14
16
38
3
Dinamo 1948
19
9
8
2
28-16
12
35
4
CSU Craiova
19
9
7
3
30-20
10
34
5
FC Argeş
20
10
4
6
26-19
7
34
6
Oţelul Galaţi
20
8
6
6
30-17
13
30
7
UTA
19
7
7
5
23-28
-5
28
8
U Cluj
19
7
6
6
24-19
5
27
9
Farul Constanţa
19
7
5
7
25-23
2
26
10
FCSB
19
6
7
6
27-25
2
25
11
CFR Cluj
20
5
8
7
28-33
-5
23
12
Petrolul Ploiești
19
4
7
8
15-18
-3
19
13
Unirea Slobozia
19
5
3
11
18-27
-9
18
14
FK Csikszereda
20
3
7
10
21-43
-22
16
15
FC Hermannstadt
19
2
6
11
16-32
-16
12
16
Metaloglobus
19
2
5
12
17-39
-22
11
SUPERLIGA – Programul Etapei a 21-a/ 19 decembrie/ 22 decembrie:
Vineri, 19 decembrie
Ora 20.00 FC Botoșani – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 20 decembrie
Ora 14.30 Metaloglobus București – Unirea Slobozia
Ora 17.00 Oțelul Galați – FC Argeș
Ora 20.00 UTA Arad – Dinamo București
Duminică, 21 decembrie
Ora 14.00 FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești
Ora 16.30 Universitatea Cluj – Farul Constanța
Ora 20.00 FCSB – FC Rapid
Luni, 22 decembrie
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
2026
SUPERLIGA – Programul Etapei a 22-a/ 16 ianuarie/ 19 ianuarie:
Vineri, 16 ianuarie
Ora 20.00 FC Rapid – Metaloglobus București
Sâmbătă, 17 ianuarie
Ora 13.30 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 18.00 Farul Constanța – FC Hermannstadt
Ora 20.30 FC Argeș – FCSB
Duminică, 18 ianuarie
Ora 15.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani
Ora 17.45 CFR 1907 Cluj – Oțelul Galați
Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Cluj
Luni, 19 ianuarie
Ora 20.00 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova