UTA s-a impus dramatic în fața FC Botoșani, scor 2-1, într-o partidă din runda cu numărul 27 a SuperLigii.
Gazdele au deschis scorul în minutul 22, prin fundașul ucrainean Dmytro Pospelov, cu un șut din zona careului mic. Botoșaniul a restabilit egalitatea grație lui Alexandru Câmpanu (77), printr-un șut la colţul lung.
Cu trei minute înaintea epuizării timpului regulamentar de joc, Denis Ţăroi a luftat din 3 metri, dar portarul elen Anestis l-a agățat cu piciorul stâng, iar arbitrul George Găman a dictat penalty în favoarea echipei arădene. Valentin Costache a înscris de la punctul cu var, punctele rămânând pe arena „Francisc Neuman”.
La interviul de după partidă, autorul golului de 2-1 a declarat că armenii de la FC Noah nu au vrut să-l lase să joace în acest meci, însă el a insistat să îmbrace pentru ultima oară tricoul UTA-ei.
”Da, a fost ultimul meu meci. Cluburile s-au înțeles, au un acord. Mâine (n.r. luni) am avion la 6:00 dimineața din Budapesta. O încărcătură mare, emoții foarte mari. Ei nu mă mai lăsau să joc, cei de la Noah, eu am ales să joc, am vorbit cu Mister să intru să-mi fac treaba până la capăt.
M-am rugat la Dumnezeu să se termine cum s-a terminat astăzi. Am dat tot ce am putut, sunt fericit și le urez baftă în continuare. Nu m-am gândit că ratez, voiam să fie totul bine să mă bucur cu echipa și suporterii. O perioadă frumoasă, specială.

Le mulțumesc suporterilor, m-au susținut foarte mult. Și colegilor, fără ei nu aveam această ofertă și atâtea reușite. Va fi un meci foarte greu, o deplasare grea la Oțelul, le doresc multă baftă și eu spun că o să scoată maximum din aceste meciuri și o să facă o figură frumoasă”, a declarat Valentin Costache, la microfonul Digi Sport TV.
Clubul armean a achitat clauza de reziliere a lui Costache, în valoare de 150.000 de euro, deși cota de piață a acestuia este de un milion de euro, potrivit Transfermarkt.
În urma acestui rezultat, UTA a acumulat 31 de puncte și este pe locul 8, la egalitate cu CFR Cluj, dar care are un meci mai puțin, în timp de FC Botoșani ocupă poziția a 6-a, cu 42 de puncte.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele primelor partide
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 9 ore agoOficial// CFR Cluj a transferat un golgheter sârb!
Stefan Drazic (33 de ani, 1,87 metri) este noul jucător al CFR Cluj, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial// Petrolul a oficializat al 12-lea transfer, cu unul mai mult decât nou-promovata Corvinul!
Petrolul Ploiești, grupare aflată în insolvență, a anunțat vineri, 10 iulie, perfectarea celui de-al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul rundei a doua, cu modificările cerute de deținătorul drepturilor TV/ Vezi și desfășuratorul etapei inaugurale
La cererea deținătorului de drepturi tv, Liga Profesionistă de Fotbal a făcut modificări la...
By Ultras24 -
Cupe Europene
/ 15 ore agoCristiano Bergodi – mulțumit de remiza cu Dinamo Kiev: „Felicit băieții! Strategia noastră a fost foarte bună”
„Șepcile roșii” au remizat cu Dinamo Kiev, scor 0-0, pe arena „Motor Lublin” (Polonia),...
Cele mai citite
Cupa României Betano - Programul partidelor din cadrul grupelor fazei regionaleiulie 3, 2026Ultras24

