Universitatea Cluj intră în prima „vacanță fotbalistică” cu 12 puncte, după succesul înregistrat la Clinceni, contra Slobozia, scor 1-0. Golul victoriei „Șepcilor ro;ii” a fost marcat de Dan Nistor (’53), cu un șut din preajma careului mic, la o deviere cu capul a lui Atanas Trică.
Echipa ialomițeană a încheiat runda a 8-a cu 11 puncte și se situează, temporar, pe locul 8, la patru în urma adversarei din această seară.
La finalul partidei, Atanas Trică – folosit de Sabău din primul minut al partidei – s-a declarat fericit că a reușit să cotribuie la golul marcat de Dan Nistor. Atacantul echipei clujene a ținut s[-i mulțumească actualului antrenor, însă nu l-a uitat nici pe Claudiu Niculescu. Atanas Trică a avut cuvinte de apreciere și față de fanii „U” Cluj!
„Trei puncte mari, aveam nevoie după înfrângerea cu Dinamo. Ne dă moral. Băieții care merg la Cluj să se pregătească cu echipa o să aibă un moral bun. O să fie atmosferă foarte bună.
Denis Rusu e un super portar. Are foarte multă experiență. Am jucat cu el la Universitatea 2. M-a închis azi, dar a dat Dan gol. Mă bucur că am putut să-l ajut.

Foto – Facebook – FCUCluj
Mă simt foarte bine la Cluj. E un club de tradiție. Lumea critică că tata a jucat la CFR și pot crede că am afinități pentru acel club. Pe mine nu mă interesează, sunt cu sufletul și mintea la acest club.
Mă bucur că pot juca în fața acestor suporteri minunați. Vin pe Cluj Arena, dar vin și aici la Clinceni. Mă bucur foarte mult că sunt la U Cluj.
Ne dorim să fim mai sus în clasament. Să fim mai buni ca anul trecut, de asta muncim la antrenament. Sperăm să fim mai buni decât sezonul trecut. Echipa a făcut un sezon excepțional și sperăm să depășim.
Nu îmi place să-mi trasez obiective. E important ca atacant să înscrii și să dai pase de gol. Consider că în momentul de față este importantă echipa pentru că am trecut printr-o perioadă rea. Vom vedea la meciurile următoare Mulțumesc lui Mister (Sabău) că m-a băgat în teren și mi-a oferit să joc la Liga 1. Au fost unele sezoane la Divizia B și mă bucur că am putut juca în Divizia A.

Foto – Facebook – FCUCluj
Mi-a fost greu la Liga 2. M-a ajutat echipa națională. Vreau să-i mulțumesc domnului Claudiu Niculescu pentru că m-a băgat la Slatina când pot spune că murisem, nu trecem printr-un moment foarte bun. M-a băgat în teren și l-am ajutat”, a declarat Atanas Trică la flash-interviu, la microfonul de la Digi Sport.
UNIREA SLOBOZIA vs. „U” CLUJ 0-1
A marcat: Dan Nistor (54)
UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Dorobanțu (74, Ibrian), I. Dinu, Antoche, Șerbănică – V. Pop, Hamadiu (69, R. Deaconu), Purece (74, Purece) – C. Bărbuț (62, Florescu), Afalna, A. Dragu (61, Dulcea)
Rezerve: Gurău, Ibrian, Safranov, C. Toma, R. Deaconu, Florescu, Rotund, Said, Dulcea, Ciupercă
Antrenor: Andrei Prepeliță
„U” CLUJ: Gertmonas – Mikanovic, Cisse, Cristea, Chipciu – Simion (78, Artean), Codrea (83, M. Silva), O. Bic – Nistor (78, Fabry) – Trică (60, Bota), Lukic
Rezerve: Lefter, Chirilă, Artean, Capradossi, Drammeh, Murgia, Fabry, Miguel Silva, Bârstan, Bota, Macalou
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Roman George Catalin/Asistenți: Marchidanu Marius Cristian și Filip Alexandru/ Arbitru VAR: Petrescu Radu/ Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti – Bucureşti)
Programul și rezultatele Etapei a 8-a – 29 august/ 1 septembrie:
Vineri, 29 august
FC Rapid – UTA Arad 2-0/ D. Ciobotariu (13), A. Dobre (30)
Sâmbătă, 30 august
Unirea Slobozia – Universitatea Cluj 0-1/ Dan Nistor (53)
Ora 21.30 Dinamo – FC Hermannstadt
Duminică, 31 august
Ora 16.00 FC Argeș – Metaloglobus București
Ora 18.30 FC Botoșani – Universitatea Craiova
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – FCSB
Luni, 1 septembrie
Ora 18.00 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Oțelul Galați
Ora 21.00 Farul Constanța – Petrolul Ploiești
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 4 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Programul etapei 13/ Trei meciuri se văd la TV
Liga 2 Casa Pariurilor programează sâmbătă, 8 noiembrie, nouă (9) partide din cadrul rundei...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 7 ore agoOficial// Oțelul, Petrolul și UTA, noi termene de plată către foști jucători/ Câte etape de suspendare au primit Murgia și Selimovic
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 5 noiembrie, a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoA încetat din viață marele antrenor Emerich Ienei/ Moment de reculegere înaintea tuturor meciurilor din SuperLiga, Liga 2 și Liga 3
Emeric Ienei a încetat din viață la vârsta de 88 de ani. Născut pe...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 12-a/ Ora oficială de începe a meciurilor este 14.00/ Partida CSM Tg-Jiu vs Unirea Bascov se joacă în nocturnă!
Liga 3 programează vineri și sâmbătă, 7-8 noiembrie, partidele etapei a 11-a, prima a...



