În ședința din 24 iunie 2026, a fost votată o nouă procedură disciplinară, în 3 pași, care va fi aplicată în cazul comportamentului neadecvat al suporterilor / părinților la meciurile din competițiile de juniori, categoriile de vârstă U7-U16!
- Comitetul Executiv al FRF – prin sprijinirea inițiativei B.R.A.V.O., lansată de FRF în 2025 –
își propune să combată presiunea venită de la marginea terenului sau din tribune, din partea spectatorilor, părinților sau a antrenorilor și care își propune să readucă bucuria în jocul tinerilor fotbaliști.
Mai exact, în situația în care arbitrul jocului constată existența unui comportament neadecvat al spectatorilor/părinților participanți la jocurile de juniori, în interiorul stadionului/sălii/balonului, sau este informat asupra acestuia de al patrulea oficial (dacă există) sau de un alt oficial de joc, arbitrul va acționa după cum urmează:
Pasul 1. Va opri meciul în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 5 din Legile Jocului și va solicita efectuarea unor discuții directe între antrenorii celor două echipe și suporterii/părinții echipei pe care o conduc și, dacă este posibil, anunțuri prin stația de amplificare a stadionului prin care se va solicita încetarea de îndată a acestui comportament.
Pasul 2. Dacă, după reluarea jocului, comportamentul neadecvat nu va înceta, arbitrul va suspenda jocul pentru 10 minute și va solicita jucătorilor să se retragă la vestiare. Pe durata suspendării, vor fi efectuate discuții directe între antrenorii celor două echipe şi suporterii/părinţii echipei pe care o conduc şi, dacă este posibil, anunțuri prin stația de amplificare a stadionului prin care se va solicita încetarea de îndată a acestui comportament.
Pasul 3. Dacă, după reluarea jocului în urma suspendării, comportamentul neadecvat nu va înceta, arbitrul va fluiera sfârșitul jocului.
Arbitrul poate fi asistat de observatorul de joc (dacă există) sau de un alt oficial de joc, pentru a stabili dacă comportamentul neadecvat a încetat.
Arbitrul va fluiera sfârșitul jocului numai dacă toți pașii menționați anterior nu au condus la încetarea comportamentului neadecvat și numai după evaluarea impactului asupra securității jucătorilor și a spectatorilor ca urmare a sfârșitului prematur al jocului.
În categoria „comportament neadecvat” intră, fără a se rezuma doar la acestea, următoarele:
- abuzarea verbală (jigniri, injurii etc) sau lovirea/bruscarea propriilor copii
- abuzarea verbală (jigniri, injurii etc) sau lovirea/bruscarea staff-ului propriei echipe
- abuzarea verbală (jigniri, injurii etc), sau lovirea/bruscarea jucătorilor echipei adverse
- abuzarea verbală (jigniri, injurii etc) sau lovirea/bruscarea staff-ului echipei adverse
- contestarea permanentă a arbitrilor sau oficialilor de joc (dacă există), lovirea/bruscarea acestora sau abuzarea verbală a acestora (jigniri, injurii etc.)
- intrarea in conflict cu alţi spectatori/părinţi (conflict verbal/fizic),
În cazul opririi definitive a jocului, echipa/echipele răspunzătoare va/vor fi sancţionată/sancţionate cu pierderea jocului prin forfait (dacă jocul este într-o competiţie cu rezultate/clasamente) şi cu plata unei penalități de 2.000 lei la prima abatere. Începând cu a doua abatere de acest gen, penalitatea se dublează de fiecare dată.
Sub umbrela B.R.A.V.O., Federația Română de Fotbal a organizat mai multe acțiuni pentru conștientizarea impactului negativ pe care abuzul îl poata avea asupra tinerilor fotbaliști. Cel mai recent, în luna mai, a fost implementată pentru a doua oară Silent Day, prilej cu care părinții și antrenorii i-au lăsat doar pe copii să se facă auziți pe terenul de joc. Scopul “Silent Day” este de a oferi copiilor un spațiu liber de presiune, în care să se bucure de joc, să ia decizii și să se exprime fără teama evaluării constante din tribune sau de pe margine.
Comunicat FRF