Federația Română de Rugby respinge acuzele formulate de directorul, fost condamnat penal pentru delapidare, al CSN Arcul de Triumf, cu privire la datorii pentru anumite servicii.
Conform legislației din România, Legea nr. 72/2013, facturile se achită la 30 de zile. Conform propriei legislații, directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, pretinde ca ele să se achită în avans sau la 3 zile de la emitere.
La momentul emiterii acestui comunicat FRR nu are vreo datorie la CSN Arcul de Triumf, ceea ce arată reaua credință și faptul că directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, încearcă, prin orice mijloace, să discretize Federația și lovește, fără scrupule, în echipa națională.
Înțelegem că directorul, fost condamnat penal, este obișnuit să primească sumele în avans sau prin intermediul diverselor firme cu care CSN lucrează, dar FRR va efectua mereu plățile conform legislației din țara noastră.

Solicităm Prim Ministrului, domnul Marcel Ciolacu, și doamnei Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Naționale pentru Sport, un control amănunțit cu privire la modul în care este condus și manageriat CSN Arcul de Triumf.
Reamintim că sumele pentru acțiunile echipelor reprezentative vin de la Agenția Națională pentru Sport, aceeași care finanțează și CSN Arcul de Triumf. FRR a achitat, cu celeritate, absolut toate facturile emise de către CSN Arcul de Triumf, însumând, în acest an, 409.405,15 lei.
În ceea ce privește acest atac, FRR este o victimă colaterală a luptei pe care directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, o are cu conducerea ANS.
Spre exemplu, meciurile Lupilor din Cupa Europei sau finala Cupei României, din 14 decembrie 2024, au fost achitate în avans, tocmai pentru a arăta buna credința și faptul că suntem un partener serios, dar și pentru că am fost condiționați.
La solicitarea mai multor cluburi din întreaga țară, FRR analizează oportunitatea organizării unor acțiuni în stradă în perioadă următoare, ca urmare a presiunilor la care este supus rugbyul în ultimii ani și pentru faptul că Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf nu poate fi utilizat conform nevoilor echipelor naționale.
Îl asigurăm pe directorul, fost condamnat penal, al CSN Arcul de Triumf, că Stejarii vor juca pe stadionul lor istoric toate meciurile din Noiembrie, indiferent de minciunile sfruntate pe care le va arunca în spațiul public și îl rugăm să nu mai vorbească despre managementul Federației atât timp cât despre activitatea domniei sale s-au pronunțat mai multe instanțe de judecată. De asemenea, îi ținem pumnii la procesul pe care îl are în desfășurare cu un alt CSN, Nicolae Navasart.
Facem apel la jurnaliști să verifice din mai multe surse informațiile provenite de la un fost condamnat penal pentru delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri.
Comunicat – FRR
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 4 ore agoBreaking News/ Ovidiu Popescu s-a întors acasă!
Mijlocaşul central defensiv Ovidiu Popescu (32 ani) s-a despărțit de UTA Arad și a...
-
Din Voleu
/ 4 ore agoNews Alert// CFR are antrenor principal!/ Nu e Edi, Gyusi sau Șumi!
Conducerea CFR Cluj și-a ales noul antrenor principal, după ce tratativele pentru readucerea lui...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ 5 ore agoFCSB și Csikszereda Miercurea au bătut palma pentru transferul brazilianului Anderson Ceara
FCSB s-a înțeles cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc asupra transferului mijlocașul Anderson Ceara, considerat...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ 6 ore agoNews Alert// Scandal cât Casa Fotbalului: CSM Unirea Alba Iulia contestă barajele pentru promovarea în L2!/ Clubul ardelean se adresează la TAS!
Federația Română de Fotbal este zguduită de un mega-scandal în Liga 2 Casa Pariurilor....
By Ultras24
Cele mai citite
Oficial// U Cluj - sponsor principal nou!/ Contractul cu Superbet a ajuns la finaliunie 9, 2026Codin Samoila

