Franța a învins tripla campioană Noua Zeelandă cu 29-13 (9-8), vineri, în meciul de deschidere al celei de-a 10-a ediții a Cupei Mondiale de rugby.
Aceasta a fost prima înfrângere din istorie într-un meci de grupă la Cupa Mondială pentru All Blacks, care nu l-au putut utiliza pe căpitanul Sam Cane, accidentat la încălzire.
Neozeelandezii au deschis scorul după doar două minute, prin extrema Marke Telea, care a culcat balonul în terenul de țintă francez.
Thomas Ramos (Franța) a transformat trei lovituri de pedeapsă, iar Noua Zeelandă doar una, prin Richie Mounga, iar amfitrionii au intrat la pauză în avantaj, scor 9-8.
În debutul reprizei a doua, minutul 43, extrema Mark Telea culcă pentru a doua oara balonul după buturile franceze.
Primul eseu al Franței a venit în minutul 53, autor Damian Penaud, care avea să fie transformat. Scorul era 16-13.

Cu două minute înainte de final, Melvyn Jaminet marchează un eseu, nu înainte ca Ramos să puncteze de două ori din penalități.
Programul partidelor de astăzi, sâmbătă, 9 septembrie:
Programul partidelor:
Grupa A
Franța – Noua Zeelandă – 8 septembrie// 29-13 (9-8)
Italia – Namibia – 9 septembrie, ora 14:00
Franța – Uruguay – 14 septembrie, ora 22:00
Noua Zeelandă – Namibia – 15 septembrie, ora 22:00
Italia – Uruguay – 20 septembrie, ora 18:45
Franța – Namibia – 21 septembrie, ora 22:00
Uruguay – Namibia – 27 septembrie, ora 18:45
Noua Zeelandă – Italia – 29 septembrie, ora 22:00
Franța – Italia – 6 octombrie, ora 22:00
Grupa B
Africa de Sud; Irlanda; Scoția; Tonga; România
Programul partidelor:
Irlanda – România – 9 septembrie, ora 16:30
Africa de Sud – Scoția – 10 septembrie, ora 18:45
Irlanda – Tonga – 16 septembrie, ora 22:00
Africa de Sud – România – 17 septembrie, ora 16:00
Africa de Sud – Irlanda – 23 septembrie, ora 22:00
Scoția – Tonga – 24 septembie, ora 18:45
Scoția – România – 30 septembrie, ora 22:00
Africa de Sud – Tonga – 1 octombrie, ora 22:00
Irlanda – Scoția – 7 octombrie, ora 22:00
Tonga – România – 8 octombrie, ora 18:45
Grupa C
Țara Galilor; Australia; Fiji; Georgia; Portugalia
Programul partidelor:
Australia – Georgia – 9 septembrie, ora 19:00
Țara Galilor – Fiji – 10 septembrie, ora 22:00
Țara Galilor – Portugalia – 16 septembrie, ora 18:45
Australia – Fiji – 17 septembrie, ora 18:45
Georgia – Portugalia – 23 septembrie, ora 15:00
Țara Galilor – Australia – 24 septembrie, ora 22:00
Fiji – Georgia – 30 septembrie, ora 18:45
Australia – Portugalia – 1 octombrie, ora 18:45
Țara Galilor – Georgia – 7 octombrie, ora 16:00
Fiji – Portugalia – 8 octombrie, ora 22:00
Grupa D
Anglia; Japonia; Argentina; Samoa; Chile
Programul meciurilor:
Anglia – Argentina – 9 septembrie, ora 22:00
Japonia – Chile – 10 septembrie, ora 14:00
Samoa – Chile – 16 septembrie, ora 16:00
Anglia – Japonia – 17 septembrie, ora 22:00
Argentina – Samoa – 22 septembrie, ora 18:45
Anglia – Chile – 23 septembrie, ora 18:45
Japonia – Samoa – 28 septembrie, ora 22:00
Argentina – Chile – 30 septembrie, ora 16:00
Anglia – Samoa – 7 octombrie, ora 18:45
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoNews Alert// George Ciorceri, chemat de CFR Cluj pentru a-l ajuta pe Daniel Pancu, cu licența UEFA PRO!
Daniel Pancu, actualul tehnician al celor de la CFR Cluj, nu deține licență UEFA PRO....
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Unirea Slobozia pierde la Miercurea Ciuc, a 6-a etapă la rând/ Rezumat Video/ Vlad Pop a înscris cu un șut de la 50 de metri!
SuperLiga României și-a reluat acitivitatea, runda a 17-a fiind deschisă de partida FK Csikszereda...
-
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby – România vs. Uruguay!/ Ultimul meci al lui Chirica pentru Stejari/ Meciul va fi transmis de TVR Sport
Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, 22 noiembrie, în ultimul meci din „Kaufland...
By Ultras24 -
Rugby
/ 8 ore agoNews Rugby – Victorie frumoasă a Stejăreilor! 48-15 cu Polonia, la CE U20
În semifinalele turneului de consolare contând pentru Campionatul European U20, găzduit de Cehia, echipa...
By Ultras24
Cele mai citite
Amendă substanțială încasată de U Cluj!/ Vezi alte decizii luate de membrii Comisiei de Disciplinănoiembrie 19, 2025Ultras24

