Internaționalul moldovean Vadim Rață (32 de ani, mijlocaș central) a fost prezentat oficial la CFC Argeș, însă după trei ore postarea a dispărut de pe site-ul clubului!
În jurul orei 15.30, staff-ul administrativ-executiv al clubului piteștean a comunicat transferul mijlocașului central Vadim Rață (32 de ani) de la Universitatea Cluj. Apoi, comunicatul a fost șters.
Există unele probleme în ceea ce privește actele, iar în acest moment transferul e „în aer”, notează gsp.ro.
„Bine ai venit, Vadim Rață! Vadim este mijlocaș central și a jucat ultima oară la Universitatea Cluj. În sezonul 2024-’25 acesta a jucat 22 de meciuri și a oferit o pasă decisivă în tricoul Universității. Rață a semnat o înțelegere valabilă pe 2 sezoane cu FC Argeș.
În vârstă de 32 de ani (5 mai 1993), Vadim este originar din Chișinău și a crescut la academia celor de la Sheriff Tiraspol. El a câștigat primele trofee din carieră alături de clubul care l-a format, cucerind titlul de campion al Moldovei în sezoanele 2011-’12 și 2012-’13. După ce a evoluat sub formă de împrumut la formații precum FC Tiraspol sau Zaria Bălți, Rață a ajuns în sezonul 2017-’18 la Milsami Orhei, unde a câștigat Cupa Moldovei, al treilea trofeu din carieră. În pauza de iarnă a sezonului 2018-’19, Vadim a făcut pasul spre fotbalul românesc, fiind transferat de Chindia Târgoviște.

Alături de dâmbovițeni a câștigat Liga 2, făcând pasul pe prima scenă a fotbalului românesc. În vara lui 2021, Vadim a mers la FC Voluntari. Cu ilfovenii a jucat finala Cupei României, pierdută cu 2-1 în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. A urmat o scurtă perioadă petrecută la FCSB, după care s-a întors la FC Voluntari.
În 2024 a ajuns la Universitatea Cluj. Are peste 200 de meciuri în prima divizie din România. Cu Vadim Rață căpitan, naționala Moldovei a fost aproape de calificarea la EURO 2024. Moldova a acumulat 10 puncte într-o grupă cu Cehia, Albania, Polonia și Insulele Feroe, pierzând calificarea în ultimul joc cu Cehia. A strâns 56 de selecții pentru naționala de pe malul celălalt al Prutului, reușind și 3 goluri. Primul gol marcat pentru națională a fost unul care a rămas în istoria fotbalului basarabean.
Vadim a deschis scorul în min. 9, pe Stade de France, într-un meci cu Franța, din cadrul preliminariilor pentru EURO 2020. 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Vadim Rață, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. Bine ai venit în Familia Vulturilor și mult succes în tricoul alb-violet!”, este comunicatul celor de la CFC Argeș, pe site-ul clubului. , ulterior șters.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



