În minutul 41 al partidei FC Voluntari vs CFC Argeș, scor 0-0, din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2024-2025, mijlocașul Doru Popadiuc (FC Voluntari) a avut o intrare brutală și întârziată asupra lui Yanis Pîrvu, cu talpa pe picior, deasupra gleznei, iar arbitrul Adrian Cojocaru i-a arătat cartonașul roșu! Tânărul jucător al Argeșului nu a mai fost capabil să continue meciul, părăsind terenul în lacrimi de durere.
La finalul partidei, Bogdan Andone Bogdan Andone a declarat că Yanis Pîrvu (18 ani) nu a suferit fractură la glezna dreaptă, așa cum s-a crezut inițial. Tânărul jucător al echipei piteștenei va efectua un control medical amănunțit.
”Am vorbit acum cu doctorul, ne-am speriat foarte rău. Speră și crede că e o contuzie foarte puternică. Nu e fractură, asta e clar! Cam 99 la sută e o contuzie, probabil cu o fisură. L-a protejat Dumnezeu!
Putea să fie mai rău, a fost o lovitură extrem de puternică. Popadiuc nu a vrut să-l lovească, a fost o intrare întârziată”, a declarat Bogdan Andone la finaul partidei cu FC Voluntari, citat de Liga2.ro.
Clubul piteștean a remis un comunicat, iar veștile sunt bune, atât cât pot fi acestea după un astfel de atac cu talpa pe gleznă:
”În urma testelor preliminare la care a fost supus Yanis Pîrvu, a reieșit faptul că sunt șanse minime să fie vorba despre o fractură.

Foto – Yanis Pîrvu (în drapta imaginii) – Liga2.ro
Jucătorul nostru urmează să fie supus în cursul zilei de mâine unor teste mai amănunțite pentru a primi un verdict final din partea medicilor.
Suntem alături de Yanis și îi urăm multă sănătate. Vom reveni cu mai multe detalii”, a transmis CFC Argeș pe Facebook.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 50 de minute agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 2 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



