Atleta Florentina Iușco (TEAM România) a fost interzisă la Jocurile Olimpice 2024 Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a confirmat, parţial, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA), după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă, scrie Agerpres.
Florentina Iuşco, urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut.

Foto/ F. Iușco – facebook
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate, pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei.
Cu toate acestea, după ce WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardului necesar pentru a i se acorda statutul de ”nevinovat sau neglijenţă semnificativă”, şi i-a impus o suspendare de 2 ani, începând cu 1 februarie 2024.
„Absolut, aduce o umbră de tristeţe asupra evenimentului de azi (deschiderea Casei României la Paris, n. red.), dar nu ne putem abate de la regulament. Regulamentul este acelaşi pentru toată lumea indiferent de nume, cine încalcă regulile nu se suie în avionul pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Am fost înştiinţaţi şi noi la COSR de acest caz în mod oficial. Aşa cum am spus tot timpul, toţi sportivii au fost testaţi şi în cazul oricui există o urmă de suspiciune, măcar că va primi vreun verdict de tentativă de doping sau orice alta greşeală care este sancţionată de regulament, nu se va urca în avion pentru a merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta este regulamentul pentru toată lumea şi nu se abate nimeni de la el, pentru că trebuie respectat conform literei legii”, a declarat Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, potrivit Agerpres.
Cupa României 2026/2027
Cupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa României 2026/2027
/ 2 ore agoCupa României – Faza grupelor – Rezultate Live/ Echipele oaspete s-au impus în primele 3 partide
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoDinamo anunță transferul lui Dean Zandbergen!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA, Rapid și FCSB!/ Perioada de mercato se închide în 8 septembrie!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoOficial// CFR Cluj l-a vândut pe Aly Abeid!/ Meriton Korenica, pe picior de plecare!
Fundașul Aly Abeid (28 de ani) a părăsit SuperLiga României. CFR Cluj și JS...
By Ultras24




